Menu

Articol

70 de ani de dansuri româneşti la Micherechi, în Ungaria

Autor: 

Peste 500 de persoane, printre care și consulul general român de la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, au participat sâmbătă, 24 februarie 2018, la ampla manifestare prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea ansamblului de dans popular românesc de la Micherechi (Mehkerek), din judeţul Bekes.

Manifestarea a fost organizată la Casa de Cultură ”Gheorghe Dulău” din Micherechi, comună majoritar românească. Inițiatorii acestei manifestări au fost membrii Asociației pentru Tradițiile și Cultura din Micherechi, cu sprijinul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Autoguvernării Românești din jud. Bekes, ai primăriei locale şi ai mai multor instituţii, precum și sponsori locali. În cadrul manifestării au fost comemorați Gheorghe Nistor și Teodor Kovacs, maeștri ai artei populare, de la dispariția cărora se împlinesc anul acesta 30 de ani.

Au participat la eveniment Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul Ungariei, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Andras Patyi, președintele Comisiei Electorale Naţionale din Ungaria și rector al Universității Naționale de Servicii Publice de la Budapesta, Eva Bocsor Karancsy, preşedintele Autoguvernării Româneşti din judeţul Bekes, Margareta Tat, primarul localității Micherechi, precum şi mulţi dansatori şi iubitori de folclor din diferite zone ale Ungariei.

Evenimentul cultural a oferit publicului prezent un regal de dansuri tradiţionale, oferit de către echipe de dans popular din Ungaria, de la Gyula, Aletea (Elek), Chitighaz (Ketegyhaza), dar și un ansamblu venit de la Cluj-Napoca. Punctul culminant al manifestării l-a constituit recitalul de dansuri românești de la Micherechi, oferit de către cei sărbătoriţi, Ansamblul ”Gheorghe Nistor”. Acest ansamblu a evoluat și a fost premiat la zeci de manifestări culturale din Ungaria, România și din alte țări.

Powered by Jasper Roberts - Blog