Menu

Articol

A făcut, a făcut prea multe, încă!

Zilele trecute, am văzut un reportaj scurt realizat într-un sat din Teleorman. Săelele, parcă se numeşte localitatea. Un sat cu o mână de oameni, cu case mici, din chirpici, descinse din vremurile unui Moromete care pare să fie mai actual ca niciodată. Oameni simpli de la ţară, după vorbă, după port, cum spunea poetul, ca nişte personaje de film ori de romane.

Reportajul a surprins reacţia localnicilor când au fost întrebaţi despre binefacerile guvernării PSD şi dacă  Liviu Dragnea, care este unul de-al lor, din popor cum s-ar zice, le-a influenţat în bine nivelul de trai. Sigur, întrebarea pare suficient de naivă, dacă e să aştepţi de la aceşti oameni răspunsurile care să-l compromită pe liderul PSD sau să-i aducă atingeri imaginii de politician care se zbate zi şi noapte pentru ţărişoara lui. Şi asta, dincolo de reţinerile în a spune ceea ce gândeşti cu adevărat când ţi se bagă în gură un microfon, iar camera de filmat te scanează din cap, până în picioare.

Oamenii păreau mulţumiţi că li se asfaltaseră şi lor uliţa principală, că aveau o şcoală, şi ce şcoală, cu sală sport, cabinet de dentist, târg, adică piaţă de legume, învelit, azil de bătrâni, şi ce mai azil!, dispensar, cu doctor, apă curentă, cablu TV (sic!), canalizare şi câte şi mai câte. Concluzia: „A făcut, a făcut prea multe, încă”. O singură localnică a avut altă părere, întrebându-se de parcă ar fi aşteptat răspuns de la celelalte: „Dacă a făcut, a făcut pentru el, nu şi pentru tineretul de aici. Măcar o fabrică o fabrică să fi făcut". Atât le-a trebuit celorlalte. „Ce fabrică? Să duci tu laptele de vacă? Şi ce să facem cu fabrica, dacă tineret nu mai e în sat? Vorbeşti prostii, Ioano, cu fabrica ta, că n-o să te cheme nimeni pe tine la 60 de ani să te angajeze”, sări cu gura avocata din oficiu al celui pus la stâlpul infamiei de toţi ce-i care îl vor dat jos din fruntea partidului şi trimiterea lui după gratii.

Parcă le văd pe vecinele şi colegele de politică făcută pe buza şanţului ale cetăţencei Ioana încolonate milităreşte, bătând pas de defilare spre urnele alegerilor din 2020. Că, vorba unui mucalit, toate se uită, dar târgul învelit, cabinetul de dentist şi azilul de bătrâni, niciodată. Şi la urma-urmei, citând un analist localnic profund: „E politica lor, ştiu ei ce vor face. Noi ne dăm după ei”. Altfel spus, „viitor de aur ţara noastră are”.

Powered by Jasper Roberts - Blog