Menu

Articol

Afganistan: Şeful Statului Islamic a fost ucis

Autor: 

Kabul, 8 mai /BMTF/ - Forțele speciale afgane l-au ucis pe liderul Statului Islamic din Afganistan, în provincia Nangarhar din estul țării, anunțat președintele Ashraf Ghani, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Informația a fost confirmată de comandamentul forțelor americane din Afganistan, care precizează, într-un comunicat preluat de AFP, că în aceeași operațiune au fost uciși 35 de combatanți islamiști și mai mulți lideri ai SI și că raidul trupelor afgane a fost efectuat în parteneriat cu cele ale Statelor Unite.

În aprilie, un purtător de cuvînt al Pentagonului afirmase că Hasib a fost probabil ucis în timpul unui raid al forțelor speciale americane și afghane în Nangarhar. În cursul operațiunii respective și-au pierdut viața și doi militari americani. Știrea respectivă nu a fost însă confirmată la momentul respectiv, reamintește Reuters.

Hasib l-a înlocuit anul trecut pe Hafiz Saeed Khan, ucis de o lovitură a unei drone americane. Se presupune că el este cel care a ordonat o serie de atacuri ale militanților islamiști, inclusiv cel din martie asupra principalului spital militar din Kabul, cînd atacatorii s-au deghizat în medici.

Gruparea din Afghanistan a Statului Islamic este activă din 2015 și luptă atît împotriva forțelor guvernamentale sprijinite de SUA și aliații internaționali, cît și a talibanilor. Se presupune că Statul Islamic din Khorasan — denumire istorică a regiunii în care se află Afganistanul — întreține legături cu forțele SI din Syria și Iraq, dar are o mare autonomie operațională.

SI este una din țintele majore ale Statelor Unite în Afganistan. Împotriva acestei grupări, forțele americane au lansat luna trecută cea mai mare bombă convențională din arsenalul lor, care a ucis 94 de luptători islamiști. (Sursa: M-SecurityNews)

Powered by Jasper Roberts - Blog