Menu

Articol

Afghanistan: Cinci persoane ucise într-un atentat la Kabul

Autor: 

Kabul, 14 mai/BMTF/ - Cinci persoane, printre care un american, şi-au pierdut viaţa miercuri seară la Kabul într-un atac comis de indivizi înarmaţi într-un complex rezidenţial frecventat de străini unde avea loc un concert de muzică afghan.  După aproape şapte ore de asediu, poliţia l-a împuşcat în jurul orei 02.00 (miercuri, 21.30 GMT) pe ultimul dintre cei trei agresori, potrivit adjunctului şefului poliţiei, Sayed Gul Agha Rohani, scrie Agerpres.

La scurt timp, şeful poliţiei din Kabul, Abdul Rahman Rahimi, a prezentat bilanţul în faţa reprezentanţilor presei. Cinci persoane au fost ucise, iar cinci au fost rănite - printre care străini şi afghani - în atacul asupra reşedinţei Park Palace, a spus Rahimi, după care a adăugat că 54 de persoane au fost salvate.

Potrivit adjunctului, agresorii au fost în număr de trei. Comandantul poliţiei a fost însă mai prudent, afirmînd că pentru moment numai unul dintre agresori a fost identificat.

În cursul nopţii, ambasada SUA la Kabul a anunţat moartea unui cetăţean american. Alţi cetăţeni străini se află, de asemenea, printre victime.

Într-un scurt comentariu pe Twitter, ambasadorul Indiei în Afghanistan, Amar Sinha, a scris: 'Din nefericire, sînt victime de naţionalitate indiană printre altele.

Miercuri, în primele ore ale serii, trei indivizi înarmaţi au pătruns în complexul rezidenţial Park Palace şi au deschis focul. În interior se aflau zeci de persoane prezente la un concert, a informat conducerea poliţiei. Mai multe personalităţi străine se aflau în interior, în principal cetăţeni indieni şi turci, potrivit unui responsabil al serviciilor de securitate, citat de AFP.                                                                    

Potrivit şefului poliţiei din Kabul, cei trei agresori purtau veste cu explozivi, dar nu au reuşit să facă uz de acestea înainte de a fi împuşcaţi.

În noaptea de miercuri spre joi, atacul nu fusese încă revendicat.

Park Palace, situat în centrul capitalei afgane, este un complex rezidenţial utilizat în special de agenţii umanitare străine. (Sursa: M-SecurityNews)

Powered by Jasper Roberts - Blog