Menu

Articol

Atleții reșițeni Cocioran și Mihăilă sunt gata de plecarea la J.O. de la Rio

Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Gheorghe Megelea

Doi dintre cei mai importanți sportivi ai Banatului de Munte, atleții reșițeni Marius Cocioran și Narcis Mihăilă, legitimați la CS Universitatea Reșița, unde sunt antrenați de Octavian Măzăran, au fost prezenți astăzi într-o conferință de presă, ținută cu doar câteva zile înainte de plecarea celor doi la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio. Dacă pentru Cocioran este cea de-a doua participare la o olimpiadă – Londra, 2012, fiind prima, pentru Narcis Mihăilă, Rio înseamnă cea mai importantă competiție din viața sa. Cei doi sunt calificați în proba de 50 km marș.

Emoționat și fericit în același timp, Narcis Mihăilă și-a găsit cu greu cuvintele: „Sunt foarte fericit că în câteva zile voi pleca la cel mai important concurs din viața mea. Sper să obțin un timp mult mai bun decât cel înregistrat la Campionatele Mondiale de la Roma. Acum opt luni nu mai credeam că voi ajunge aici, dar soarta a vrut ca lucrurile să se întâmple așa și într-o lună să iau parte la concursul vieții mele“.

Mai dezinvolt, datorită experienței de până acum, Marius Cocioran, declarat sportivul numărul 1 al județului în 2015, a mărturisit: „Perioada de pregătire din Portugalia s-a terminat și pot să spun că a fost cea mai bună perioadă din punct de vedere psihic și fizic. În prima săptămână ne-a fost mai greu, apoi ne-am intrat în formă, iar antrenamentele au decurs foarte bine. Urmează ultima perioadă a pregătirii, cu retușări, să menținem ce am pregătit până acum și să sperăm că, în ziua concursului vom  fi în forma cea mai bună, să-i facem mândri pe cei care ne susțin și sunt alături de noi“.

Antrenorul celor doi, Octavian Măzăran era cât se poate de fericit pentru performanțele celor doi elevi ai săi: „Plecăm astăzi spre București, la Snagov, unde urmează câteva zile de acomodare, iar luni decolăm spre Rio. Sperăm ca atleții noștri să facă o figură frumoasă și să-și îndeplinească tot ce și-au propus. Mă refer la recorduri personale și o clasare cât mai bună“, a declarat și Octavian Măzăran.

La conferința de presă a fost invitat și Gheorghe Megelea primul medaliat olimpic din istoria atletismului masculin românesc – bronz la JO Montreal 1976, la aruncarea suliței. „Este un moment foarte important pentru sportul reșițean, pentru că este pentru prima dată când orașul trimite doi atleți la o astfel de competiție. Eu, ca fost olimpic, m-am implicat, i-am susținut, am fost prin cantonamente, i-am încurajat, pentru că au muncit mult și au făcut sacrificii, a spus fostul mare atlet reșițean“.

Marius Cocioran și Narcis Mihăilă vor intra în competiție în ultimele zile ale Jocurilor Olimpice, timp suficient să se acomodeze cu atmosfera dar și cu condițiile meteo din această perioadă a anului. Niciunul dintre ei nu se teme de atât de controversatul virus Zika, spunând că, cel mai probabil, se vor proteja cu spray împotriva țânțarilor purtători de virus.

Au fost prezenți la conferință și Rusalin Fîc, directorul CSM Reșița, Octavian Măzăran, directorul CS Universitatea, viceprimarul Adrian Dacica, antrenorul emerit Iosif Măzăran și consilierul local Mirel Sabo.

Powered by Jasper Roberts - Blog