Medicii de familie din Caraş-Severin au avut astăzi, 29 noiembrie 2017, o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică şi cei ai Prefecturii. Este prima de acest gen de la instaurarea în funcţie a noului director DSP, Dănilă Miloş, din luna septembrie 2017.
Problema vaccinării copiilor a fost cel mai discutat subiect, Matei Lupu, prefectul judeţului, făcând apel la medicii de familie să facă eforturi pentru a remedia situaţia. Conform prefectului, Caraş-Severin se situează pe ultimele locuri în clasamentul numărului de vaccinări. „Vă rog insistent să faceţi eforturi pentru ca această campanie de vaccinare să se defăşoare în condiţii normale şi legale“, a precizat Matei Lupu.
Medicii spun că este dificil să îşi îndeplinească datoriile în situaţia în care părinţii nu îşi aduc la cabinete copii. „Eu am un caz în care am în evidenţe un copil care în urma controalelor am decis să îl interenez. Cei de la Reşiţa l-au transferat la Timişoara şi de două luni încerc să dau de el ca să îi administrez vaccinul“, a spus Daniel Popovici, medic de familie.
Paradoxul este că fie lipsesc dozele de vaccin din cabinetele medicilor, fie unii părinţi refuză vaccinarea copiilor, iar alţii solicită vaccinul pneumococic în ciuda faptului că acesta se administrează doar celor născuţi după data de 1 august 2017. Medicii de familie spun că cei mai mulţi dintre pacienţi refuză să înţeleagă noul plan naţional de vaccinare. Întâlnirea s-a finalizat cu nebuloase tot aşa de mari cum a şi debutat, doar speranţele au rămas că măcar la final de an dozele de vaccin să ajungă la timp în judeţ şi distribuite medicilor.