Menu

Articol

Cântec, joc şi voie bună. La Reşiţa!

Mâine încep Zilele Reşiţei. Ocrotitorii spirituali ai aşezării de pe malul Bârzavei, Sfinţii Petru şi Pavel, scot lumea în stradă pentru distracţie, mici bere şi hamsii. Nu o zi, nu două, nici trei ca în poveştile cu fete de împărat şi feciori de domni călare pe armăsari care mâncau jăratec în loc de fân ori otavă, ci şapte zile mari şi late. Chiar nouă, dacă punem la socoteală competiţia auto de viteză în coastă. Din acest punct de vedere, cred că vorbim de un mic record naţional în materie de paranghelii. De un mini Oktober Fest.

Nouă zile în care fumul de la grătarele încinse vor fi la concurenţă cu cel al oţelăriei de la TMK şi de care ne vom aminti în restul anului, povestind cu prietenii la cafea, pe site-urile de socializare ori la lucru cu colegii. Nouă zile de distracţie maximă pentru toată lumea. Şi pentru cei obişnuiţi cu muzica tradiţională românească, de sorginte folclorică, şi pentru melomani, cunoscători de Brahms, Sostakovici sau Beethoven că, vorba aia, la politică, fotbal şi muzică se pricep toţi. Şi ca să nu se încurce unii pe alţii, să se facă o distincţie clară între cei elevaţi şi cei de la ţară, cum ar veni, administraţia a stabilit locaţii speciale: una pentru domni, în centrul civic, şi o alta pentru pauri, în Parcul Tricolorului deşi, domni şi pauri sunt şi în Reşiţa veche, şi în Govândari.

Locaţie specială, ba chiar două, există şi pentru fanii lui Smiley şi Zdub şi Zdob, cu o premieră ce merită subliniată (platoul de pe Dealul Golului), dar şi pentru copiii pasionaţi de desene pe asfalt, de sesiuni foto cu personaje de poveste şi ateliere de creaţie. Cei mai vitregiţi sunt maneliştii. Nici un invitat la Zilele Reşiţei şi nu e corect. Nu sunt nici fan Adi Minune ori Salam, şi nici nu ascult astfel de muzică, dar dacă a invitat şi pe ăla cu torogoata, şi pe ăla care scârţie la vioară ori pe ăla care ţopăie pe scenă, ar fi fost corect ca administraţia să fi făcut acelaşi lucru cu maneliştii. Ne place sau nu, sunt de-ai noştri şi au dreptul să fie egali în drepturi cu alţi artişti.

Cârcotaşilor, le spun doar atât: nu fiţi ipocriţi, că şi aşa nu aveţi ce face acasă, în afară de a sta în faţa blocului la poveşti cu vecinii  despre ce a fost şi ce a ajuns Reşiţa. Gândiţi pozitiv şi haideţi să vă distraţi. Va fi mişto rău de tot, cum ar spune puştii din cartier şi cum ne asigură organizatorii, mai destupaţi la minte decât cei de până acum, mai vizionari şi mai umblaţi prin lume decât alţii..

Powered by Jasper Roberts - Blog