Menu

Articol

Caransebeşul a urat „La mulţi ani” Armatei Române!

Autor: 

Ca în fiecare an, în data de 25 octombrie, municipiul Caransebeş a sărbătorit Ziua Armatei Române în Parcul „General Ioan Dragalina”, în mijlocul căruia se află statuia eroului caransebeşean din Primul Război Mondial.

La manifestare au participat conducerea Primăriei Caransebeş, reprezentată de primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac şi city-managerul Andrei Ungur, senatorul Marcel Vela, consilieri locali şi judeţeni, ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Române, reprezentanţi ai clerului, ai partidelor politice şi ai unor asociaţii neguvernamentale, cadre didactice şi elevi de la unităţile de învăţământ din municipiu, precum şi simpli cetăţeni, care au dorit să aducă un omagiu ostaşilor ţării.

După Te Deum-ul oficiat de protopopul Caransebeşului, pr. ic. stavr. Ilie-Florin Ciucur, şi citirea mesajului adresat cu acest prilej de P.S. Lucian, episcopul Caransebeşului, comandantul Garnizoanei, cpt. Mihai Birău, a vorbit despre istoricul şi semnificaţia zilei de 25 octombrie.

„Ostaşilor Armatei Române din Forţele terestre, Forţele aeriene şi Forţele navale, precum şi personalului civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, le urez mult succes în nobila misiune pe care le-a încredinţat-o poporul român! Mulţumiri şi felicitări veteranilor Armatei Române pentru jertfa şi sacrificiul lor în slujba patriei! Cu gândul la toţi camarazii voştri care îşi îndeplinesc datoria sub faldurile drapelului tricolor, în numele conducerii Senatului României, cameră decizională în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, precum şi ordinii şi liniştii publice, vă urez un sincer La mulţi ani! Dumnezeu să binecuvânteze Armata Română!”, a spus senatorul Marcel Vela.

După ce i-a felicitat pe sărbătoriţii zilei de 25 octombrie, primarul Felix Borcean a ţinut să facă o scurtă completare istorică legată de acest eveniment. „Am aflat că ofensiva de pe teritoriul ţării noastre pentru eliberarea ultimei palme de pământ românesc a fost «ticluită» de generalul Gheorghe Avramescu şi pentru a cinsti ziua de naştere a celui care a fost Regele Mihai. Iată o altă semnificaţie importantă a acestei zile şi, într-adevăr, cu atât mai mult ne miră curajul celor care în 1959 au hotărât ca Ziua Armatei Române să fie stabilită în data de 25 octombrie”, a mai spus edilul municipiului.

Şi pentru că în 25 octombrie se sărbătoreşte şi Ziua Europeană a Justiţiei, Adina Puşcaş, preşedintele Judecătoriei Caransebeş, a spus că nu întâmplător cele două evenimente cad în aceeaşi zi. „Aşa a vrut Dumnezeu. Trebuie să învăţăm din acest lucru să luptăm în continuare pentru un stat de drept, şi îi adresez senatorului Marcel Vela doleanţa mea de a avea mai multă stabilitate a sistemului legislativ, şi să sperăm că ziua de mâine va aduce un stat de drept în adevăratul înţeles al cuvântului”.

Pe acordurile intonate de Fanfara „Lira”, dirijată de col. (r) Marius Frăţilă, au depus coroane la statuia Generalului Ioan Dragalina reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului, Senatului României, Primăriei municipiului, Garnizoanei Caransebeş, ai Asociaţiei Veteranilor şi Văduvelor de Război, ai Asociaţiei Luptătorilor din 21 Decembrie, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, ai Poliţiei municipiului Caransebeş, ai Detaşamentului de Jandarmi, ai Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, ai Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, ai Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, ai Partidului Naţional Liberal, ai Partidului Social-Democrat, ai Partidului Alianţa Democraţilor şi Liberalilor şi ai unităţilor de învăţământ.

Manifestarea s-a încheiat, în aplauzele celor prezenţi, cu defilarea Detaşamentului de Onoare.

Powered by Jasper Roberts - Blog