Articol

Două întâmplări, aparent fără legătură între ele, m-au convins că scepticismul meu declarat e, de fapt, prost crescut, adică, atât de firav, încât sunt mai degrabă un naiv, decât un sceptic. Întâmplările sunt legate de pavele şi de... păşunatul oilor!

Pavelele sunt acele cuburi sau paralelipipede din piatră, cărămidă sau material compozit, cu care se pavează pieţe publice sau trotuare. Un trotuar pavat este mult mai frumos şi mai rezistent decât un trotuar asfaltat. Şi mult mai scump. Iată că, în această toamnă, fostul primar al Reşiţei a decis să paveze un trotuar situat într-o zonă puţin circulată, cunoscută de reşiţeni sub numele de Triaj. E zona de legătură dintre cartierul Govândari şi Lunca Pomostului, care se întinde pe sute bune de metri, dacă nu cumva pe vreun kilometru. Circulaţia maşinilor este intensă în zonă, dar pe trotuar foarte rar vezi câte unul sau doi cetăţeni rătăciţi ori care s-au hotărât să facă mişcare. Ei, şi trecând eu zilnic de mai multe ori, cu autobuzul ori cu taxiul, prin zona Triaj, am auzit, în câteva rânduri, fie călători din autobuz, fie taximetrişti, care au bombănit nemulţumiţi, ceva de genul: „Trotuar cu pavele îi trebuia lui Mişu Stepanescu pe aici pe unde nu umblă nimeni! Aici putea să asfalteze. Nu vede cum arată centrul civic!” Şi mi-am zis că răutatea şi egoismul oamenilor nu au margini! Nu-i poţi mulţumi pe oameni nicicum! La urma urmei, refacerea pieţei din centrul civic costă o grămadă de bani. Dacă nu sunt bani pentru centru, bine că se face măcar o margine, undeva, cum ar fi în Triaj. Chiar dacă trec doi-trei oameni, hai, zece oameni pe zi, tot rămâne un lucru bine făcut, mi-am zis! Ca, după descinderea procurorilor să aflăm că aceştia îl acuză pe primar că a avut un interes financiar ilegal în afacerea cu pavelele. Cu alte cuvinte, ar fi făcut acest contract, ca să-şi bage nişte bani în buzunar!

A doua chestiune în care m-am dovedit un naiv e legată de păşunat şi de ciobani, dar e vorba, de fapt, de legea vânătorii, lege care îi obligă pe ciobani să-şi închidă oile în ţarcuri pe perioada iernii şi să-şi limiteze numărul de câini la trei. Prima mea reacţie a fost că e o prostie cauzată de nepriceperea parlamentarilor, care nu ştiu ce înseamnă ciobănitul. Să fie clar, nici eu nu ştiu, dar, din reacţia ciobanilor furioşi, am înţeles că legea îi afectează. Afectează mioarele, câinii, brânza, toate alea ce ţin de ciobănit. Ca, după o zi-două, să aflu că legea a fost iniţiată, tot pe interes, de către un grup de vânători sportivi, care au nevoie de spaţiu liber pentru vânătoare. Deci, mioarele şi câinii le deranjează vânătorilor mistreţii, cerbii, căprioarele şi fazanii! Iar printre vajnicii vânători deranjaţi se află şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Şi-aşa am căzut eu de fazan, a doua oară în scurt timp. Eu ca eu, dar ciobanii, şi mai şi!

Ideea e că, aşa cum am mai subliniat cu alte ocazii, dar nu m-am învăţat minte, am ieşit de mult din Paradis. Şi, ori de câte ori se mişcă ceva în lume şi ţară, mai întâi trebuie să ne întrebăm: Cine ia banii?

Din această perspectivă, cel puţin, în legătură cu pensiile speciale pe care şi le-au votat parlamentarii, nu e niciun secret. Banii sunt luaţi pe faţă!