Menu

Articol

Concert într-un decor fabulos, cu final furtunos! Operă şi operetă în cariera de piatră din Bocşa!

Concert în cariera de piatră Colţan - Bocşa

La Bocşa a avut loc, aseară, un concert de operă şi operetă unic în spaţiul românesc, spectacolul desfăşurându-se în Cariera de piatră Colţan. Protagonişti au fost solişti ai Operei Naţionale Române din Timişoara, baritonul Christian Rudik, mezzo-soprana Gabriella Varvari şi tenorul Dan Pataca, împreună cu Art Kammerorchester, orchestră alcătuită din instrumentişti ai Operei din Timişoara, dirijor Peter Oschanitsky.

Concertul din cariera de piatră a început pe o vreme toridă, cu temperaturi de peste 34 de grade celsius, însă, chiar de la primul vals, s-a pornit un vânt nervos şi cerul s-a înnorat ameninţător. Concertul a avut parte şi de o scurtă repriză de ploaie, însă, până la final, vântul s-a mai potolit şi stropii de ploaie au fost răzleţi. După concert, când publicul, artiştii şi instrumentele se aflau deja la adăpost, prin maşini sau în drum spre casă, a pornit ploaia în averse, cu vânt, tunete şi fulgere. Aşadar, un final furtunos, pentru un spectacol unic!

„A fost prima ediţie a unui spectacol de operă şi operetă într-o carieră de piatră, un eveniment unic în arealul românesc. Nu s-a organizat încă în România un asemenea concert! Am văzut că sunt evenimente care pot marca comunitatea, aşa că ne-am străduit să-l facem. Dacă lumea ştie că la Gărâna este jazz, vrem să se spună că la Boşca, în cariera de piatră, este operă. Ne bucurăm că a venit mult public şi ne bucurăm că natura a fost darnică cu noi, această carieră este nemaipomenită, iar spectacolul a fost de înaltă ţinută artistică!”, a declarat Ioan Liuţ, directorul Casei Orăşeneşti de Cultură din Bocşa

La concert au asistat aproximativ 800 de spectatori din Bocşa, Reşiţa, Timişoara, dar şi melomani din alte colţuri ale ţării.

Evenimentul a fost organizat de Primăria oraşului Bocşa, Consiliul Local Bocşa şi Casa Orăşenească de Cultură, cu sprijinul mai multor sponsori.

(Foto deschidere şi foto.din galerie nr.  2, 3, 4, de Eugen Cismăneanţu. Foto. din galerie nr. 1, 5, 6, 7, de Adria Cărăuşan)

Powered by Jasper Roberts - Blog