Menu

Articol

Concursul național „România, ţara mea”, în anul Centenarului

Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița a dat startul ediţiei a IX-a a Concursului național „România, ţara mea”, aflat, în „Calendarul activităților educative naționale 2018”, avizat de Ministerul Educației Naționale. Proiectul se înscrie în seria activităţilor dedicate Centenarului Marii Uniri şi lansează noi provocări elevilor și cadrelor didactice, având ca scop dezvoltarea sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă de valorile româneşti prin exersarea competenţelor artistice şi literare.

Şi în acest an, Concursul național  „România, țara mea” se adresează preșcolarilor, elevilor de ciclul primar, gimnazial și liceal, precum şi cadrelor didactice care predau la toate nivelurile de învățământ. Secțiunile proiectului sunt multiple și diferă în funcție de nivelul de învățământ. Preșcolarii se pot înscrie în concurs cu desene care respectă tematica proiectului.

Concursul de fotografii se adresează tuturor elevilor şi are următoarele secţiuni: Locuri de poveste, File de istorie, Satul românesc în Anul Centenarului şi Caraş-Severinul în imagini.

Potrivit prof. Cristina Ardeleanu, coordonator proiecte și programe educative, fotografiile înscrise în concurs la secţiunea „Locuri de poveste” surprind peisaje, obiective turistice de excepţie ale ţării. „File de istorie” este secţiunea la care se vor înscrie fotografii care ilustrează obiective care fac referire la momente sau personalităţi ale istoriei României (monumente, statui, cetăţi, palate, muzee etc.). În categoria lucrărilor din cadrul secţiunii „Satul românesc în anul Centenarului” se numără fotografii care surprind aspecte ale satului românesc în anul 2018, anul Centenarului Marii Uniri. Secţiunea „Judeţul Caraş-Severin în imagini” este dedicată elevilor din judeţul Caraş-Severin. Fotografiile pot surprinde peisaje, monumente istorice sau naturale, cetăţi,  muzee, imagini ale vieţii rurale, locuri inedite, cunoscute sau, dimpotrivă,  mai puţin cunoscute şi vizitate de turişti, dar care merită promovate.

„România Centenară” este secţiunea dedicată elevilor din gimnaziu şi liceu care au aptitudini artistice şi pot ilustra printr-o pictură imagini reprezentative, simboluri naţionale româneşti. Planşa va conţine, obligatoriu, numărul 100, ilustrând Centenarul Marii Uniri. „Licean în România Cetenară” este secțiunea care provoacă tinerii să scrie un eseu în care să exprime ideile, gândurile, sentimentele sau stările lor în legătură cu perioada pe care o trăiesc.

Simpozionul național  „Dascălul, de profesie român” este o invitaţie lansată cadrelor didactice de a descrie experiențe personale, situații speciale întâlnite în activitatea didactică,  felul în care un cadru didactic care profesează la ora actuală în România este sau nu mulțumit de munca lui, impactul pe care activitatea didactică îl are asupra copilului sau asupra familiei.

Termenul până la care se pot trimite aceste materiale este 25 noiembrie 2018. Alte detalii se pot primi pe pagina de  facebook România, țara mea, pe pagina de facebook a Școlii Gimnaziale Nr. 7 Reșița, la nr. de telefon 0734935948 (după ora 14.00) și la adresa de e-mail romaniataramea.scoala7@gmail.com.

În ediția a VIII-a a proiectului (2017) au fost implicați, în diverse etape ale proiectului, aproximativ 1500  de elevi. Un număr record de participanţi din 39 de judeţe ale ţării au trimis lucrări la concursurile de desene, fotografii sau eseuri, organizate anul trecut.

Echipa de proiect care coordonează ediția din acest an este alcătuită din: prof. Cristina Ardeleanu (coordonator proiecte și programe educative), prof. Ileana Pomoja (director), prof. Rodica Vesa (director adjunct), prof. Violeta Groza şi prof. Ionuţ Gârtoi, inspector şcolar pentru proiecte educaționale şi învățământ particular și alternative educaționale în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog