Articol

Aseară, puţin înainte de ora zece, adică, înainte de a se închide magazinul de cartier din colţ, am coborât din bloc să-mi cumpăr ţigări. Avertisment: Nu faceţi ca mine! Adevărul e că am dobândit acest viciu după vârsta de 50 de ani, fapt care este de neînţeles pentru mulţi din prietenii şi colegii mei, fumători vechi, care, între timp, s-au lăsat de fumat. Dar, asta e altă poveste.

Deci, îmi luasem un pachet de ţigări. Era seara şi burniţa rece. Am avut o zi lungă, în care am alergat de colo-colo, cu capul între urechi, fără să reuşesc să mă bucur de ploaie. Am eu teoria aceasta, însuşită din tinereţe şi întărită, mai târziu, din citatele înţelepţilor de pe feisbuc, că trebuie să te bucuri atât de soare, cât şi de ploaie. Păi, să ne bucurăm de  ploaie! Şi am pornit într-o plimbare pe stradă, fără o direcţie anume, doar cu scopul de a mă îndepărta, cât de cât, de apartamentul cu calculatorul pornit. Foarte fain, să simţi bura ploii pe faţă şi să te eliberezi de grijile presante. E fain, dar, până la momentul în care ploaia îţi pătrunde prin păr şi se scurge rece pe gât. În momentul respectiv m-am adăpostit sub copertina unei staţii de autobuz părăsite. Pe acolo nu mai circulă autobuze. Ok, o ţigară, în noapte, în aerul proaspăt, adăpostit sub copertină, merge la fix. Am aprins o ţigară. După câteva minute, sub aceeaşi copertină a venit un om cu un câine. Omul era un tânăr grăsuţ, prost îmbrăcat, cu un fâş jerpelit, adidaşi scofâlciţi în picioare, un fes pe cap. Genul boschetar. Părea că se pregăteşte să înopteze acolo.

L-am întrebat de câine, mi-a spus că nu-i al lui, îl urmăreşte din satul Soceni, de unde a venit pe picioare. Vreo cincisprezece kilometri, din câte ştiu! Chiar acum a ajuns în Reşiţa şi e ud leoarcă la picioare. Cum îl cheamă? Costel. Ce-a făcut în Soceni? A fost cioban la unu’ Costică. Dar Costică nu l-a plătit de două luni, aşa că a plecat să-şi caute de lucru în altă parte. Cât i-a promis? Şase milioane jumate, casă şi masă, dar nu i-a dat niciun ban. S-a interesat prin vecini şi a aflat că proprietarul Costică e rău platnic. A vrut să-i ia şi buletinul, dar nu i l-a dat. Dimineaţa vrea să plece la Caransebeş. Păi, şi atunci, de ce nu s-a dus la gară? În gară sunt mulţi hoţi, îţi fură actele. Va sta în staţia de autobuz până dimineaţa, apoi se va duce în piaţă să-şi vândă lanterna, pentru bani de bilet. O dă ieftin, cu 10 lei, că n-are cablu de încărcare. Altfel, e o lanternă super! A plecat repede de la Soceni şi a uitat să ia şi încărăcătorul. Îmi trebuie? Nu. Am scos din buzunar 3 lei şi i-am dat. Nu trebuia, domnule, poate nici dumneavoastră nu aveţi. Lasă, câţi ani ai? Patru’şapte. Serios? Nu arăţi, pari de treizeci. Ei, am avut grijă... Fumezi? Aş fuma, domnule, dar ce?! I-am dat o ţigară. Mulţumesc! De unde eşti? De prin Bacău. Eşti însurat? Da, am nevastă, copii. Şi ce o să faci la Caransebeş? Acolo sunt mulţi proprietari de oi şi ăia plătesc bine. Aşa am auzit. Mă angajez măcar o lună jumate să merg cu bani acasă de sărbători.

Omul avea planuri. Jerpelit, ud leoarcă, fără un ban în buzunar. Zicea că, înainte de a porni spre Reşiţa, a făcut un ocol şi a intrat la Mănăstirea de la Soceni, să ceară un ban, dar l-au alungat. Pleacă de-aici, nici noi n-avem!, i-au spus. Dar, el ştie că au, numai sunt zgârciţi. Nu era de loc deprimat. M-am ridicat. Mai vrei o ţigară? Aş mai vrea domnule, dar, poate nici dumneavoastră nu aveţi. Mulţumesc! Am plecat. Când am ajuns aproape de casă mi-a părut rău că nu i-am cumpărat lanterna. M-a pufnit şi râsul. La un moment dat mă gândisem să-l întreb dacă merge să voteze la alegeri. Ce întrebare idioată! Bine că nu l-am întrebat aşa o prostie!