Articol

Mă pregăteam să scriu editorialul, mai de dimineaţă, dar, cineva de departe, mi-a cerut o fotografie din alte vremuri. O fotografie din curtea unei grădiniţe din Reşiţa anilor ’80. Să scanez fotografia şi să i-o trimit pe feisbuc. Aşa că, am scos din dulap cutia cu fotografii şi am început să caut. Ce lume! Nu pot să spun că am uitat de ea, fiindcă acum vreun an, tot aşa, a trebuit să caut o fotografie şi m-am aruncat în cutie vreme de vreo două ore. Saltul în cutia cu amintiri e ca o săritură într-o „gaură de vierme”  (parcă aşa le zice la vârtejurile acelea temporale care te absorb şi te scot în alt timp).

Aşa şi azi dimineaţă. Mergea televizorul pe un post de ştiri, calculatorul era pornit, cu mai multe pagini deschise (e-mailuri, ziare, FB), pe stradă vorbeau tare nişte vecini, dar, toate s-au estompat şi, apoi, au dispărut. M-am întâlnit cu părinţii, bunicii, fraţii şi cumnaţii, cu nevasta, din vremea când era o domnişoară fragilă, cu copiii mei în scutece, la grădiniţă, la şcoală... Fostele iubite, mai ştiute, mai secrete, mă priveau mustrător din fotografii alb-negru şi mă întrebau de ce le-am uitat, că pe vremuri eram un băiat mai atent. Am fost la ştrand, la lacurile Secu şi Văliug, la munte şi la mare, în armată, la chefuri, cu pahare răsuflate de bere pe masă. M-am întâlnit cu oameni care nu mai seamănă cu ei înşişi, cu oameni tineri ca nişte sfinţi, care, acum, sunt un pumn de ţărână. Evident, m-au recunoscut, mi-am dat seama din priviri că nu m-au uitat şi zâmbeau forţat, ca să nu mă întristeze. M-am întâlnit cu mine. Eram bine dispus, energic şi convins că voi deveni vedetă în ziarul local, Flamura. Am avut eu nişte idei în cap! Şi asta încă se vede în fotografiile acelea, tocmai de la fundul cutiei.

Cred că fiecare casă are o cutie cu fotografii. Pe vremuri, pe când nu exista internet şi feisbuc, fiind în vizită la unele cunoştinţe, am păţit nenorocirea de a fi invitat să văd cutia cu fotografii a gazdelor. Ce tortură, ce plictiseală! Feţe, feţe, feţe! Ăsta-i naşu’, asta-i cumnăţica, ăsta micu e copilu’ lu’ verişoara de la Timişoara, ăsta-i unchiul din California... Şi tot aşa, până la fundul cutiei. Imagini fără rost.

Mi-am adus aminte de nenorocitele întâmplări şi, astăzi, mi-am luat cutia cu fotografii şi am îngropat-o adânc în dulapul cu haine. Acolo unde mai am costumul de la balul de absolvire a liceului.