Menu

Articol

Dănuț Acea s-a răzgândit: nu mai candidează la Primăria Reșița!

Dănuț Acea

Numele lui Dănuț Acea a fost mult timp vehiculat când venea vorba de candidații pentru fotoliul de primar al Reșiței. Economist de meserie, unul dintre primii oameni de afaceri apăruți în Reșița după Revoluție, iar în prezent, directorul unei importante sucursale bancare ce își are sediul în municipiul reședință de județ. În plus, Acea nu este un necunoscut în politica locală, chiar dacă implicarea lui în acest fenomen e de domeniul trecutului.

În prezent, Acea nu este înregimentat politic, ceea ce reprezintă un atu, dacă e să ne raportăm la faptul că în ultimii 25 de ani Reșița a avut doi primari independenți și doar unul susținut de partid. Când toată lumea se aștepta să-și anunțe oficial candidatura, Dănuț Acea spune că renunță să mai candideze. Surpriza este cu atât mai mare, cu cât directorul de sucursală bancară își creionase câteva dintre ideile cu care urma să abordeze campania electorală. Ba, mai mult, se conturase o strategie și un nucleu de oameni influenți și specialiști pe care se putea baza în lunile următoare. Părea entuziasmat și încrezător în șansele sale, deși avea de recuperat handicapul faptului că era prea puțin cunoscut reșițenilor. Acest lucru nu-l speria, însă, convins că alegerile din vară reprezintă un moment decisiv pentru o schimbare radicală în primărie, nu doar de atitudine, ci și de implicare a sa pentru Reșița și locuitorii săi. Știa la ce s-ar fi înhămat, cunoștea situația financiară a primăriei, datoriile cu care se confruntă municipalitatea și luat totul ca pe o provocare.

La întrebarea ce l-a făcut să renunțe, Dănuț Acea ne-a răspuns, puțin dezamăgit: „Las pe alții să conducă“. De aici, s-ar putea trage și concluzia că în spatele lui s-au făcut sau se pregăteau să se facă  jocuri murdare, iar în momentul în care și-a dat seama de toate acestea, a spus pas, cu regretul că nu va ajunge să-și pună în valoare experiența, disciplina și profesionalismul, calități dobânditeîn de-a lungul vremii.

Powered by Jasper Roberts - Blog