Menu

Articol

De Ziua Naţională, DSP oferă reşiţenilor fasole cu cârnaţi

A devenit tradiţie ca în Ziua Naţională a României, dincolo de manifestările legate de eveniment, instituţiile statului să ofere mâncare de fasole preparată la „cazan”, în semn de respect pentru participanţii la aceste acţiuni. De obicei, la Reşiţa astfel de activităţi au fost iniţiate de primăria locală şi Centrul Militar Judeţean. Probabil, anul acesta şi alte instituţii se vor alătura demersului care nu poate decât să-i bucure pe participanţi.

Când spunem aceasta ne gândim la faptul că Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin anunţă că va oferi o masă caldă cu ocazia Zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri de la 1918.

Este vorba de 180 de porții, care vor fi distribuite în centrul civic al municipiului celor care vin să asiste la manifestări și, desigur, nu numai. Masa caldă va fi disponibilă, începând cu ora 14, la sfârşitul programului oficial ce va cuprinde, slujba de pomenire, alocuţiunile oficialităţilor şi defilarea detaşamentului militar, care va prezenta şi tehnica de luptă. 

Purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros, ne asigură că suportul financiar este asigurat nu din banii instituţiei, ci din buzunarul angajaţiilor care în felul acesta vor să fie alături de cei care vor sărbători 1 Decembrie la Reşiţa.

Powered by Jasper Roberts - Blog