Menu

Articol

Demisii pe bandă rulantă din PSD: „Dragnea, Grindeanu și Iordache nu sunt liderii mei!“

Niciodată în istoria postdecembristă nu am întâlnit situații în care membrii de partid sau de guvern să fi demisionat în număr atât de mare, în semn de revoltă față de o măsură proastă adoptată de conducerea formațiunii politice, realizând pericolul și situația ingrată în care se poziționa aceasta. PSD a reușit o astfel de „performanță“, punându-și în cap nu doar oponenții politici și o parte importantă a societății civile, ci și pe susținătorii săi, așa cum se întâmplă în aceste zile, când sute de mii de români protestează în stradă împotriva celor două proiecte, de grațiere și de revizuire a codului penal prin OUG.

Printre primii care a făcut acest pas se numără ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, întrucât nu a fost de acord cu decizia de adoptare a controversatelor acte normative. „Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit în ochii lui și ce anume o să îi spun peste ani", a mărturisit Jianu pe un site de socializare. 

Adrian Ionuţ Gâdea şi-a dat demisia din funcţia de deputat de Teleorman. În 17 ianuarie, Gâdea a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Adrian Ionuţ Gâdea a activat în Organizaţia de tineret a PSD Teleorman, în perioada când preşedintele organizaţiei judeţene a partidului era Liviu Dragnea. În 2012, a preluat functia de preşedinte al CJ Teleorman în locul lui Liviu Dragnea, ajuns între timp deputat. După alegerile locale din vara lui 2016, Gâdea a fost reales preşedintele al CJ, iar din 11 decembrie 2016 a devenit parlamentar.

Un alt social-democrat care a renunțat la scaunul de parlamentar este Sorina Pintea, care a ales să rămână pe mai departe manager la Spitalului Județean de Urgențe Baia Mare. „Optez pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare, poziție care îmi permite să ajut mai mult Maramureșul și maramureșenii și îmi conferă posibilitatea de a continua proiectele mari demarate la nivelul unității medicale“, a declarat Pintea, după evenimentele generate de adoptarea celor două acte normative de către Guvernul Grindeanu.

Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic, a anunțat că părăsește partidul, spunând că: „Am luat decizia, de a renunţa la toate funcţiile deţinute în cadrul PSD Maramureş, având în vedere situaţia în care, trebuie să recunosc, că nu sunt de acord cu OUG 13/2017. Încă din momentul intrării mele în politică, am susţinut întotdeauna statul de drept şi nicidecum ilegalităţile, iar în momentul în care am fost ales ca primar al oraşului Cavnic, am promis cetăţenilor că voi respecta legea şi că voi fi alături de ei indiferent de situaţie. Am cunoscut în PSD şi oameni de valoare, serioşi şi de bună credinţă. Doresc să mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi m-au susţinut în demersurile mele“.

Și un fost ministru delegat pentru dialog social și relaţia cu societatea civilă în Guvernul Ponta, Aurelia Cristea, inițiatoarea legii anti-fumat, a demisionat din partidul condus de Liviu Dragnea. Membră din 1996, Cristea a ținut să spună că nu poate acorda girul unui „grup infracţional aflat vremelnic în fruntea PSD şi, din păcate, al ţării”.

Între cei care au demisionat din PSD în aceste zile se numără și primarul Sighișoarei, Ovidiu Malancravean, dar și fostul secretar de stat Ciprian Necula, în prezent deputat.

Consilierul local reșițean, secretar al PSD Reșița, Valentin Lupșa, se regăsește pe lista demisionarior. „Aseară am simţit că locul meu este în stradă. În toiul nopţii, să luptăm cu nedreptatea aşa cum un cioban goneşte un lup de la stână. Am adormit cu greu, şi când m-am trezit dimineaţa, mi-am dat seama că sunt PSD-ist. Singurul mod în care aș fi putut fi în stradă ar fi fost, probabil, înfipt într-o țeapă. Și, culmea, nu aș fi putut fi suparat. Mi-e rușine de mine că am putut participa la construcția unui partid din care s-a nascut un guvern bolnav, care lucrează pentru un om, și nu pentru o națiune. Sper să am puterea să mă iert pe mine însumi, ca apoi sa pot cere iertare celor din jurul meu“, a mărturisit Lupșa.

Într-un mod asemănător a procedat și Călin Andrei Tuns, fost consilier județean și unul dintre cei mai vechi membri PSD din Maramureș: „De-a lungul experienței mele la PSD am cunoscut mulți oameni minunați! Profesori, medici, avocați, studenți, elevi, muncitori, antreprenori, femei, bărbați! Mulți dintre aceştia astăzi sunt indignați de ceea ce s-a întâmplat ieri-seară și azi-noapte! Nu așa se guvernează în anul 2017! Dragnea, Grindeanu și Iordache nu sunt liderii mei!“, își explică Tuns gestul.

O ultimă demisie importantă este cea a lui Petre Lobonț, cel care a renunțat la funcția de președinte executiv al PSD Deva.

Powered by Jasper Roberts - Blog