Articol

Există zile cu energii speciale, pozitive, negative, violet, verzi, dulci-acrişoare, amare, înălţătoare, apăsătoare. Şi, pentru că totul se învârteşte, ele revin periodic în viaţa omului, ca soarele şi stelele pe cer, ca gripa, ca o muscă în jurul rahatului turcesc, ca poştaşul cu facturile. Una dintre zilele resimţite ca apăsătoare de multă lume este ziua de Luni, atunci când nici iarba nu creşte şi omul, elev ori salariat, e nevoit să se târască din casă spre o activitate care nu-i place. Pentru cei care fac ce le place, lunea este o zi luminoasă şi mobilizatoare, dar ăştia-s puţini.

Zile cu energii speciale sunt şi sărbătorile religioase. Crăciunul şi Paştele sunt astfel de zile, când aerul vibrează de urări, de bune intenţii, când oamenii se adună la un loc, se privesc în ochi şi se simt solidari, îşi întăresc legăturile de familie şi legăturile cu prietenii, mai mult sau mai puţin formal. Dar, tot în aceste zile se accentuează tristeţile şi depresiile de sărbătoare. Primii deprimaţi de Paşte sunt oamenii singuri. Şi cum o singurătate nu poate fi înţeleasă decât în opoziţie cu mulţimea, un om singur devine mai singur când mulţimea se adună undeva în altă parte, lăsând un gol mai mare şi mai adânc în jurul singuraticului. Nu e de mirare că, în astfel de situaţii, singuraticului îi vine să-şi dea cu capul de pereţi (măcar să se audă prin vecini), să-şi amorţească simţurile cu alcool ori, şi mai rău, îi vine să-şi ia viaţa (Doamne fereşte!).

Mai sunt mulţi alţi oameni trişti de sărbători. De exemplu, amantele şi amanţii. Foarte vioi şi energetici în zilele lucrătoare, amanţii se pleoştesc de sărbători. De sărbători, fiindcă aşa e obiceiul, partenerul de dulci nebunii e nevoit să-şi petreacă timpul în familie. Cu nevasta/soţul cu părinţii, socri şi copiii mici sau mai mari, cu fraţii şi cumnaţii din casă ori veniţi în vizită de peste mări şi ţări. În aceste cazuri se petrece acel fenomen complex al singurătăţii în mulţime. Amantul, când se taie tortul ori se ciocnesc paharele de şampanie şi se trece la îmbrăţişări, se duce în baie şi plânge. Revine roşu sau palid, asudat în orice caz, zice că nu se simte bine de la friptură şi se duce la culcare.

Alţi oameni (mai) trişti şi deprimaţi de sărbători sunt bătrânii singuri, bolnavii din spitale, şomerii. Asta e viaţa! Fiind limitată, are parte de rezerve limitate de energie, iar atunci când un gol se umple, se crează un gol în altă parte, când se naşte o mare vibraţie de bucurie, se accentuaeză tristeţile din preajmă.

Nu degeaba s-a gândit Dumnezeu că „omul” nu e bine să fie singur şi i-a plămădit femeia. Pentru contrast. Şi, ca să dinamizeze şi mai mult viaţa, l-a lăsat şi pe Dracul în lume, că prea era leşinată viaţa în paradisul originar. Căci, în limitele omeneşti, nu se poate înţelege răul fără bine, lumina fără întuneric, bucuria fără tristeţe, iubirea fără ură, viaţă fără moarte.