Menu

Articol

Dilema lui Adrian Torma: tot mai aproape de PSD sau tot mai departe de PNL?

Adrian Torma

După ce săptămâna trecută a fost la Bucureşti împreună cu deputata PSD de Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, pentru a rezolva probleme legate de dezvoltarea urbei, primarul liberal din Moldova Nouă surprinde din nou. Prin declaraţiile făcute într-o emisiune la Reper24, Adrian Torma a turnat gaz pe foc în disputa cu şeful său de partid, Marcel Vela, despre care a spus că, deşi a fost prezent în viaţa publică şi politică în toţi aceşti ani, nu a făcut nimic concret pentru judeţ. În schimb, faţă de Luminiţa Jivan, Torma a avut cuvinte de apreciere.  

„Am găsit în ea (Luminiţa Jivan, n.r.) atitudini, abordări care pe mine m-au făcut să cred că astfel de oameni, dacă vor ajunge în anumite poziţii pot aduce multe lucruri bune în judeţul nostru Caraş-Severin. Eu sunt convins că nu este o muncă uşoară pentru ea, îi urez succes şi, anticipând o întrebare, sunt dinamovist, dar asta nu înseamnă că nu îmi dau seama de jucătorii buni de la Steaua sau Craiova şi cred că e mai bine să laud un jucător al Craiovei sau al Stelei decât să mă uit în exteriorul ţării şi să caut exemple gen premierul Germaniei, preşedintele a nu ştiu cărei ţări. Luminiţa Jivan este un om cu calităţi care, se pare, doreşte ceea ce de mult se aştepta de la clasa politică din Caraş-Severin“.

Torma a explicat şi de unde vine apropierea din ultimul timp de Luminiţa Jivan, fiind obligat să găsească soluţii pentru  rezolvarea problemelor complexe cu care se confruntă oraşul de la Dunăre.

„Deocamdată, am găsit un partener în deputata Luminiţa Jivan pentru că, din păcate, cei doi parlamentari PNL au cam dat-o în gargară politică, unul mai devreme, iar altul pe parcursul mandatului. Marcel Vela a fost prezent în viaţa publică şi politică din judeţ, dar fără nişte rezultate concrete. Eu am spart nişte bariere şi am avut curaj să spun ce s-a întâmplat în interiorul partidului în ultimii ani. (…) Marcel Vela şi-a dorit să conducă în continuare primăria Caransebeş din postura de senator. Faptul ca am avut curajul sa spun lucrurilor pe nume e o întamplare şi nimic premeditat, aşa cum se încearcă să se inducă ideea la Bucureşti. Ce face Marcel Vela în ultimul timp? Dă telefoane colegilor din BPJ şi se victimizează: câte lucruri bune a făcut el şi, iată, a venit unul de doi-trei ani în partid şi vrea să schimbe lucrurile. Aşa a făcut şi la alegerile judeţene, ne suna mereu, vorbea cu cei din grupul nostru. O dată ne-a păcălit, a doua oară, nu mai poate. E vremea unor oameni noi“, a mai spus Adrian Torma.  

Întrebat fiind de o posibilă trecere la PSD, liberalul a mărturisit că e foarte complicat să dea un raspuns, mai ales că este în perioada mandatului de primar şi are obligaţii faţă de cetăţenii care au avut încredere în el. În plus, nu poate face acest lucru pentru că şi-ar pierde mandatul

Powered by Jasper Roberts - Blog