Menu

Articol

Energie, vibraţii şi un fel de magie, la Ponton Casa Baraj (VIDEO)

Autor: 

Aproximativ 2.000 de persoane au dansat astă-noapte, până în zori, la Ponton Casa Baraj, de la Văliug, Caraş-Severin. Semnalăm fenomenul datorită amplitudinii sale, pentru că, totuşi, 2.000 de oameni adunaţi la un loc la fiecare sfârşit de săptămână, înseamnă o mulţime semnificativă. Ar mai fi de remarcat şi faptul că mai mai mult de jumătate din participanţii la party sunt veniţi din alte judeţe ale ţării şi din străinătate. Unul dintre organizatorii evenimentelor de la Ponton Casa Baraj ne-a declarat că structura participanţilor s-a schimbat mult în ultimul timp. Dacă în urmă cu trei-patru ani, 10 la sută erau reşiţeni, peste 50 la sută erau timişoreni şi restul erau veniţi din ţară, acum, peste 50 la sută din participanţi vin din ţară, chiar şi de la Constanţa şi Iaşi, precum şi din străinătate, din Germania, Italia, Serbia, Anglia etc.

Aseară, muzica a fost asigurată de DJ Tinu, din Timişoara, şi de DJ Sabah, din Franţa, o cunoscută prezentatoare şi realizatoare de programe şi mix-uri muzicale, care animă spectacole şi la Saint Tropez sau Ibiza.

Printre tinerii care au dansat toată noaptea pe ponton, l-am recunoscut şi pe Dani Oţil, vedeta de radio şi televiziune, membru al cunoscutului cuplu de divertisment Răzvan şi Dani, de la Antena 1. Dani spune că vine destul de des la Ponton, în primul rând pentru că îi place şi apoi pentru că este reşiţean.

Alina, o timişoreancă extrem de dinamică pe platforma de dans, ne-a mărturisit: „E o energie specială aici, o vibraţie,... se creează un fel de hipnoză, un fel de magie. Dansezi, uiţi de tine şi eşti fericit! Şi, culmea, nu oboseşti şi nu simţi cum trece noaptea!”

În cursul nopţii, pe lângă muzica non-stop şi jocurile de lumini, au fost şi două reprize de focuri de artificii. Spre dimineaţă, lumina zorilor i-a risipit, încet-încet, pe dansatori. Unii au plecat la culcare, alţii, înapoi la Satu Mare sau Prahova, alţii, la aeroport, la Timişoara, de unde zboară acasă în ţările lor.

Powered by Jasper Roberts - Blog