Articol

Eroii sunt cei care ne inspiră, cei care ne dau puterea de a rezista şi încrederea că lucrurile se pot îndrepta. Se pot îndrepta în direcţia bună, indiferent de scandalurile şi neputinţa de la guvernare, de corupţia din administraţia publică. Pentru că dacă au fost astfel de eroi exemplari, ei mai pot apărea, în pofida celor care încearcă să le minimalizeze faptele admirabile, să-i dezbrace de haina miraculoasă, să spună că şi ei au fost, de fapt, nişte simpli oameni, poate cu nişte calităţi, dar şi cu defecte şi păcate.

Am avut doi eroi chiar pe strada mea, eroi care, pe nedrept, riscă să cadă în uitare. Eu, până la un moment dat, i-am considerat oameni obişnuiţi, însă, prietenul meu Dima mi-a deschis ochii şi mi-a arătat ce oameni extraordinari au fost. V-am mai spus că Dima, era prietenul meu din copilărie, cu doi ani mai mare ca mine, care ştia cum se scot şerpii din pământ, când şi cum se pot aduna ouăle de ciori, cum se pocneşte cu biciul, cum se împerechează armăsarul cu iapa, cum se răsuceşte o ţigară, cum să stai de vorbă cu morţii, cum să te fereşti de muroni şi multe altele. Unul din eroi era chiar bunicul lui Dima, pe care îl chema Simion, şi care a murit pe când noi eram mititei. Am fost cu Dima la mormântul bunicului Simion şi Dima a făcut o gaură cu un băţ, lângă crucea de lemn, ca să putem comunica mai uşor cu mortul. Eu nu am reuşit să îl aud, însă Dima îl auzea. Atunci, mi-a explicat că Simion avea nouă inimi, lucru care s-a dovedit într-o noapte, când bunicul a fost urmărit de o ceată de muroni. Era plin de muroni în cimitirul românesc de la capătul străzii, ieşeau după miezul nopţii şi, în general, nu erau agresivi, nu răniseră încă pe nimeni, dar, dacă te lăsai prea moale puteau să te tragă cu ei în mormânt. Aşa. Şi în noaptea aceea de pomină, Simion se îndrepta liniştit spre casă, când muronii s-au luat după el. Simion a luat-o la fugă şi, cu toate că era mărunţel de statură, dintr-o mişcare a sărit peste gardul înalt de la stradă. A reuşit să sară peste gadul înalt de doi metri fiindcă avea nouă inimi! Faptul de netăgăduit a fost confirmat mai târziu, când Simion a murit şi oamenii s-au adunat la priveghi. Acolo, mai mulţi au depus mărturie că Simion avea nouă inimi.

Un alt erou pe care mi l-a relevat Dima a fost Ştefan bácsi, care locuia la capătul străzii, lângă calea ferată. Ştefan bácsi era şi el mărunţel şi foarte sprinten. Aşa că el tăia crengile băgrinilor de pe stradă, când strada, în înţelepciunea ei, considera că făceau prea multă umbră. Iar Ştefan bácsi sărea din creangă în creangă, ca o vrăbiuţă, şi reteza crengile cu fierăstrul şi cu toporul. După calea ferată era cimitirul, iar în gardul cimitirului era un dud uriaş. Crengile lui s-au întins atât de mult, încât riscau să acopere tot pământul. Poate nu chiar tot pământul, dar, puteau să încurce circulaţia trenurilor. Normal, i s-a cerut lui Ştefan bácsi să cureţe crengile dudului uriaş. Omul s-a apucat de treabă, dar, la un moment dat, când era în vârf, a zburat cu tot cu o creangă până jos, lângă gardul cimitirului. Respira greu, căci îşi rupsese nişte coaste şi şi-a frânt un picior, iar nevasta lui începuse să-l jelească, crezând că o să moară. Dar, n-a murit, fiindcă, Dima mi-a explicat, Ştefan bácsi ştia să zboare cu crengi! Tot Ştefan bácsi, când a venit apa mare pe Borugă, de-a inundat şi grădinile, a înotat până la o salcie bătrână pe care se cocoţaseră găinile şi le-a salvat pe toate cu o singură mână! Altădată, când a plouat cu peşti, a adunat din zbor trei cotăriţe (coşuri de nuiele), pline cu peşti. Evident, era un om extraordinar!

Desigur, au circulat şi zvonuri, cum că bătrânul Simion, în noaptea cu muronii, de fapt, venise beat de la cârciumă şi nu mai nimerise poarta, de aia a sărit gardul. Şi s-ar fi chinui destul de mult. Iar Ştefan bácsi n-ar fi şiut să zboare, ci căzuse din dud tot pentru că ar fi fost turmentat. Am aflat şi eu despre încercările istoricului Lucian Boia de a demitiza istoria şi am început să mă îndoiesc, puţin, de puterile supranaturale ale eroilor. Dar, până una-alta, rămân la părerea că prietenul meu Dima nu avea de ce să mă mintă. Iar viziunea lui despre întâmplările de pe strada mea este cea adevărată. Cel puţin parţial.