Articol

Unul din visurile cele mai frumoase ale omenirii a fost zborul. Oamenii au visat să zboare, pentru a-şi împlini senzaţia de libertate şi de înălţare la nivelul păsărilor, îngerilor şi al zeilor. Zeii s-au cam supărat pe îndrăzneala oamenilor şi le-au pus tot felul de piedici, le-au ars aripile, le-au băgat beţe în roţile trenului de aterizare, le-au gripat motoarele, dar, într-un târziu, oamenii au reuşit să zboare.

Zborul e minunat, totuşi, nici visurile mai terestre, cum ar fi o fasole bună cu cârnaţi, completată cu licoarea zeilor, vinul, nu sunt de lepădat. Fasolea, grasă, te trage spre pământul matern, vinul te înalţă spre divinitatea paternă, îţi dă aripi, şi din această confruntare se naşte un echilibru fizic şi spiritual, caracteristic omului calm, aşezat, sigur pe sine, cum ar fi, de exemplu, un bun gospodar, un meşter lăcătuş, un dascăl, un filosof ori om de ştiinţă.

Bun, până acum am bătut câmpii cu graţie, totuşi, vreau eu să zic ceva. Să evidenţiez ideea că există (au existat) şi plăceri-bucurii simple, care contribuie la îmbogăţirea miracolului vieţii. O gutuie luminoasă, o tomată lucioasă, un cartof prietenos, o şuncă afumată. O fasole cu cârnaţi! Lăsăm licorile versatile şi aghesmuitoare la o parte şi ne concentrăm pe alimente. Deci, ziceam că există aceste minunate bucurii alimentare, dar, de fapt, drama e că NU mai există!

Am vorbit, ieri, într-un articol, despre faptul că nu e pe lume fasole cu cârnaţi mai bună decât fasolea militară. Bărbaţii care au făcut armata, pe vremuri, ştiu asta, nu mai trebuie convinşi. Dacă armata a dat ceva bun omenirii, apăi, nu trebuie să nesocotim fasolea cazonă la cazan. Din păcate, acel miracol alimentar e pe cale de dispariţie, cum sunt pe cale de dipariţie tomatele adevărate, cârnaţii, şunca de porc adevărată etc. etc. Militarii nu trebuie să se supere, pentru că, de data aceasta nu este vina lor. E vina politicii alimentare a Occidentului, care, în locul mâncării adevărate a inventat surogatul alimentar. Aceasta în numele unei economii industrializate, care se bazează în primul rând pe bani, pe capital, şi abia în ultimul rând pe produs. Orice produs prost care face bani este bun! Un produs prost care face mai mulţi bani decât unul bun, este mai bun decât cel bun! De aici se naşte tragedia! Şi nu exagerez de loc.

Mai fac o paranteză ajutătoare. Tinerii de astăzi nu au cum să ştie ce gust are o roşie adevărată sau o şuncă afumată adevărată, pentru că gusturile nu pot fi descrise în cuvinte. Doar dacă ai gustat o roşie ori o şuncă adevărată, îţi poţi aminti de ele. Totuşi o să încerc. O roşie adevărată are (avea) un parfum şi un gust dulce-acrişor, puţin iute, puţin ca un zbor cu deltaplanul într-u răsărit de soare cu vânt uşor dinspre apus. O roşie adevărată are (avea) seminţe prietenoase şi o textură de sărut franţuzesc în pauza mare de la liceu. E greu de descris, dar, poate, aţi prins ideea. Iar şunca devărată avea un gust pe care, astăzi, numai în chipsurile falsificate îl mai poţi găsi, iar textura era, aşa, cam cum e sexul cu o brunetă, pe la 30 de ani.

Deci, nu se mai găseşte aşa ceva, pentru că produsele alimentare de astăzi sunt toate nişte falsuri. Şi, de ce am zis că fasolea cu cârnaţi, aşa cum e ea astăzi, e un atentat la siguranţa naţională. De fapt, e un atentat la siguranţa mondială! Pentru că, în mare măsură, eşti ceea ce mănânci. Iar noi o să îmbătrânim încet, mai încet decât pe vremuri, dar, dacă nu murim de cancer, cu creierul plin de apă şi nylon, o să uităm de noi, căzuţi în îmbrăţişarea plasticloasă a perfidului Alzheimer. O să uităm definitiv ce înseamnă zborul.