Menu

Articol

Fotbaliştii reşiţeni joacă în ton cu vremea: una caldă, alta rece în meciurile de campionat!

CNP Timişoara-CSM Şcolar 1-1 (0-1)

Start contradictoriu pentru CSM Şcolar Reşiţa, echipă animată de gândurile promovării în eşalonul doi al fotbalului românesc. După 11-0 în partida susţinută pe teren propriu în faţa timişenilor de la Becicherecul Mic, elevii lui Daniel Opriţa s-au poticnit în faţa unei echipe de copii care evoluează la Centrul Naţional de Pregătire Timişoara.

Dacă în meciul tur s-au impus cu 1-0, prin golul lui Vaştag înscris în ultima secundă de joc, de data aceasta reşiţenii nu au mai reuşit o astfel de performanţă, chiar dacă în faţa lor s-au aflat fotbalişti cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.

Oaspeţii au dominat prima repriză, reuşind să şi înscrie prin Staicu în min. 22. Din păcate, Reşiţa a rămas în nouă oameni de camp, după ce Bărbulescu a primit al doilea cartonaş galben, min. 38. Repriza a doua a fost mai echilibrată, cu un plus pentru gazde care au reuşit să egaleze în min. 50 prin ex-reşiţeanul Chera.

Egalul obţinut de rossoneri nu contează în economia clasamentului, ci doar eliminarea lui Bărbulescu care nu va avea drept de joc în meciul cu CSM Lugoj.

CSM Şcolar: Zimmermann – Szijj, Bactăr, Podină, Copaci – Costin, Bărbulescu, Breşneni, Liuba – Ene, Staicu.

Alte rezultate înregistrate ieri: ACSO Filiaşi – Cetate Deva 1-1 şi Hermannstadt – Şoimii Lipova 1-1.

Astăzi, etapa continuă cu partidele: Internaţional Băleşi-ACS Şirineasa; Naţional Sebiş-Millenium Giarmata; Gloria Teuz Cermei-CSU Craiova2; CSM Lugoj-Ghiroda. (Foto: Arhivă)

Powered by Jasper Roberts - Blog