Articol

Până în 1989, oţelarii din Combinatul Siderurgic Reşiţa, actualmente TMK, ştiau după culoarea fumului calitatea oţelului ce se elabora în acel moment. Un fum gros şi persistent de la cele patru cuptoare Simens Martin se întindea întâi peste oraşul vechi, ca apoi să fie purtat de vânt de-a lungul Bârzavei, până în Govândari. De sus, din Dealul Lupacului, Reşiţa părea o fortăreaţă învăluită într-o platoşă de fum, care o apăra de relele pământului.

Nimeni nu ar fi avut curajul să reclame poluarea din CSR. În primul rând, că nu ar fi avut cui să se plângă, iar în al doilea rând, pentru că, pentru cei mai mulţi fumul acela colorat în toate felurile ajunsese un simbol al Reşiţei. Un simbol cu o istorie de două secole şi care, în mod paradoxal, însemna prosperitate. Eram chiar mândri că toată ţara cunoştea şi recunoştea Reşiţa după fumul de la cuptoarele oţelăriei şi că, de peste tot veneau oameni să lucreze în combinat, în special la oţelărie, unde se câştiga bine şi de unde se ieşea mai devreme la pensie. În vremea aceea, aveam fum, încât să fi dat întregului Banat, fără să ne fi speriat că vom rămâne fără el într-o bună zi..

 Poate celor tineri li se par ciudate spusele mele. Cum să te bucuri că fumul îţi intra în case, în haine, să nu mai vorbim de plămâni? Bine. Şi am să exemplific cu un moment care astăzi ar fi de neconceput. Îmi amintesc de o producţie TV, la care televiziunea naţională trimisese la Reşiţa un car de reportaj care a stat două zile. Şi ştiţi de ce? Pentru că în acele zile un cuptor pare-mi-se se afla în reparaţie, iar celălalte nu scoteau suficient fum. Or, un reportaj despre Reşiţa fără fum era ca nunta fără lăutari.

Un alt simbol al poluării, fonice de această dată, a fost ciocanul pneumatic de la forja mare. În nopţile senine şi liniştite ale verii, zgomotul produs de acesta se auzea până în Govândari. Şi iarăşi nimeni nu ar fi îndrăznit să înainteze o petiţie comitetului de partid în care să fi cerut să se oprească ciocanul până la rezolvarea problemei. Te-ar fi trimis la Gătaia, la balamuc, doar dacă ţi-ar fi trecut prin cap să fi cerut aşa ceva. Iar de amendat, nici vorbă.

Astăzi, fumul ăla gros, colorat în toate felurile şi persistent a ajuns un fuior subţire, ca pânza de borangic, dar pentru asta reclamaţiile oamenilor curg întruna, la fel ca amenzile aplicate de inspectorii Gărzii de Mediu. Nici ciocanul pneumatic de la forja mare nu mai este, la fel ca multe altele ce au existat la Reşiţa. Toate au devenit istorie. Cât despre prosperitate...