Menu

Articol

Gornistul lui Dragnea

Scena politică românească este din ce în ce mai plină de personaje ciudate şi hidoase prin caracterul lor. De politicieni care cred că se pot distra cu România ca şi cu o păpuşă gonflabilă. Unii dintre ei ne conduc, alţii aşteaptă un moment prielnic să le ia locul. Trist este că, atitudinea lor sfidătoare nu este pedepsită la urne. Înjurăm, ne supărăm, blestemăm şi ne întoarcem cu gândul la alte vremuri, dar când suntem să alegem, tot la ei ne oprim, după principiul „nici alţii nu sunt mai buni“.

Zilele trecute, Codrin Ştefănescu, emanaţia lui Vadim Tudor, format şi crescut la şcoala Partidului România Mare, ca şi Olguţa Vasilescu, de altfel, a spus că PSD este partidul românilor. A zis-o cu obidă, de parcă PSD ar face politică nu în România, ci în Ungaria sau Ucraina. A apăsat fiecare cuvânt, ca şi cum ar fi vrut să spună că PSD este singurul partid care se interesează de români, care vrea binele ţări, şi că, deşi oropsiţi, pesediştii nu vor îngenunchea în faţa celor vânduţi străinătăţii. Celelalte formaţiuni? După mintea lui, în afară de PSD, nu există alte partide demne de luat în seamă.

Acum, la ce altceva bun ne-am fi putut aştepta de la unul dintre gorniştii lui Liviu Dragnea? Cunoscându-l, nici măcar nu ar trebui băgat în seamă. Chestia cu caravana trece şi câinii latră i se potriveşte la fix. Numai că, în ultimul timp s-au înmulţit mesajele xenofobe în spaţiul politic românesc. Iar acestea nu vin din partea Opoziţiei sau a mişcărilor extremiste, ci din partea partidului de guvernământ. Iohannis e nazist, trădător de ţară, este orice, numai român nu. Şi ca el, toţi ceilalţi politicieni care nu se inspiră din puţul gândirii lui Liviu Dragnea. Toţi sunt vânduţi serviciilor occidentale şi ungurului Soros. Toţi sunt securişti: de stânga, grupaţi în Pro România lui Victor Ponta, şi securişti de-a dreapta lui Cioloş.

Români neaoşi, ca acest Codrin Ştefănescu, sunt doar în PSD. De râsu’-plânsu’, nu alta!

Powered by Jasper Roberts - Blog