Menu

Articol

Grădinile din extravilanul Reşiţei, motiv de supărare pentru chiriaşi: „Vă strică la buget 100.000 de lei?“

Jean Zimţa

Prezenţă inedită în şedinţa ordinară din luna decembrie a Consiliului Local Reşiţa. Câţiva reprezentanţi ai chiriaşilor de grădini, situate în extravilanul localităţii, au venit să le ceară consilierilor explicaţii în privinţa hotărârii acestora de a le suspenda contractele. Practic, acest fapt le-ar interzice să-şi mai desfăşoare vreo activitate agricolă, în condiţiile în care unii au investit muncă şi bani de-a lungul timpului.

Purtătorul de cuvânt al nemulţumiţilor, Jean Zimţa, i-a spus primarului Ioan Popa: „Aţi specificat că aţi fost în Arad, Timişoara, Severin şi nu aţi întâlnit asemenea situaţii. Nu se compară Arad ori Timişoara, cu teren drept, ce se întinde până la Şag, cu Reşiţa. Eu reprezint în jur de 200-250 de chiriaşi. Înţelegem problemele pe care le-aţi ridicat cu grădinile din Moroasa şi Calea Caransebeşului. Bine, le suspendaţi până se clarifică, dar cu celelalte, până la 500, gândiţi-vă că se adună nişte bani. Fiecare chiriaş plăteşte în medie 400 de lei pe an, oare strică la bugetul primăriei 100.000 de lei? Eu, de exemplu, am plătit 700 de lei anul acesta, la fel şi vecinii mei. De ce nouă nu ne prelungiţi contractele pentru că banii intră în bugetul primăriei? Suspendaţi contractele în zonele unde aveţi dumneavoastră de investit. E vreo anomalie în ceea ce vă cerem, să încasaţi nişte bani la buget? “

Primarul Ioan Popa priveşte lucrurile din punctul de vedere al edilului care este preocupat în primul rând pentru dezvoltarea localităţii, dovadă şi afirmaţia sa că întâmpină diverse probleme în derularea unor proiecte şi din cauza acestor chiriaşi. A luat ca exemplu un potenţial proiect ce vizează ridicarea în cartierul Moroasa a unui bloc ANL destinat medicilor, iar singurul teren identificat în acest sens se suprapune cu grădinile pentru care se plătesc chirii în zonă. Deoarece paşii ce ar trebui urmaţi sunt numeroşi, ceea ce înseamnă timp pierdut, administraţia preferă ca aceste contracte să nu mai fie prelungite, ci să fie suspendate până la aprobarea Planului Urbanistic General, când se va stabili care terenuri ar trebui închiriate reşiţenilor şi care nu.

Dincolo de aceste probleme, edilul a spus că dacă ar fi vorba doar de nişte grădini, în adevăratul sens al cuvântului, cu gard, straturi de roşii, ceapă şi căpuşni ar fi ceva. Din păcate, în jurul oraşului găsim aşa-zisele favele braziliene în care omul îşi duce lucrurile de care nu mai are nevoie de ele în casă. În plus, câinii crescuţi acolo nu sunt sterilizaţi, nu sunt ţinuţi închişi, dovadă că de multe ori coboară la tomberoane după mâncare.

„Şi vă mai spun ceva important, pentru cine spune că primăria câştigă nişte bani de pe urma acestor chirii. Trei terase din centrul oraşului ne aduc o sumă de bani, din închirierea anuală, similară cu 600 de contracte de grădini. În plus, reţineţi că pentru aceste grădini se fac trei-patru facturi anuale, se pun într-un plic, se închide plicul, se trimite la solicitant, vine la casierie, plăteşte o sumă derizorie, trimestrial, iar oamenii care lucrează în patrimoniu, în loc să se focuseze pe chestiuni importante pentru dezvoltarea oraşului, stau să facă chitanţe pe închirierea de grădini, pe 30 de lei, 50 de lei pe trimestru”, 

Powered by Jasper Roberts - Blog