Articol

Lucrare prezentata în 10 mai 2017 la Simpozionul organizat de Universitatea  Eftimie Murgu din Reşiţa, de economistul Horia Irimia. Autorul analizei economico-sociale subliniază că lucrarea reprezintă o opinie personală şi nu este punctul de vedere al niciunei instituţii sau organizaţii. Reşiţeanul Horia Irimia a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, director şi director economic al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş. Horia Irimia este, de asemenea, un vechi membru al Partidului Naţional Liberal.

AŞTEPTĂRI PREA MARI ŞI REALIZĂRI PREA PUŢINE PENTRU 10 ANI

Deși acum aniversăm 10 ani de când România a devenit membră a UE, merită să ne amintim că România a depus cererea  de a deveni membru în  1995, după ce prin  Declarația de la Snagov toate forțele politice semnificative și-au exprimat clar susținerea pentru acest parcurs European al țării.În decembrie 1999 Consiliului European de la Helsinki a decis începerea negocierilor de aderare, demarcate efectiv la 15 februarie 2000. Procesul a durat 11-12 ani. Mult ? Puțin ?

Turcia dorește să adere de 50 de ani …

În 2003 prin Referendum se revizuiește Constituția România, cu greu ajungându-se la cvorumul de participare necesar. Un “punct forte” al campaniei de atunci era adaptarea Constituției la viitoarea aderare …

Negocierile s-au încheiat cu succes, în 2005 s-a semnat Tratatul, de la 1 ianuarie 2007 am devenit membri, festivități, bucurie, optimism …

În periodicele anchete de opinie făcute la comanda UE România se situa pe primul loc la atitudine favorabila UE. Am publicat în Tribuna economica un articol “Crizele UE și optimismul românilor” unde nu eram prea “euforic”

Așteptările au fost în opinia mea prea mari… Majoritatea românilor credea că vom ajunge foarte repede la nivelul de trai , la calitatea vieții din țările bogate ale UE… Foarte puțini au fost conștienți și de problemele, de restricțiile pe care le presupune apartenența la UE.

Consider că cvasi-unanimitatea clasei politice și mare majoritate din mediul academic, majoritatea presei a prezentat triumfalist intrarea în UE.

În manualele școlare erau și sunt prezentate şi azi  doar ­părțile bune, doar avantajele aderării. Nici în manualele universitare actuale nu sunt prezentate părțile slabe, dezavantajele.

Românii vedeau acum 10-15 ani drept avantaje  mai ales :

-  Libera circulație a persoanelor – dreptul de a călători, dar mai ales de a munci și a învăța în alte țări member unde sunt salarii semnificativ mai mari

-  Posibilitatea de a primi finanțări europene pentru proiectele comunităților locale, ale firmelor, ale agricultorilor. Era deja o experiență favorabilă prin fondurile primite pe PHARE, SAPARD, ISPA și alte programe

-  Perspectiva subvenționării agriculturii

-  Perspectiva investițiilor străine creatoare de locuri de muncă

-  Un optimism nedefinit privind creșterea calității vieții – în sănătate, educație

-  Perspectiva consolidării democrației

După 10 ani de la aderare mulți români au constatat că :

-  Birocrația europeană a influențat negativ birocrația românească. Orice nouă reglementare percepută nefavorabil de populație este explicată prin sintagma “ne conformăm directivelor europene” …

-  România nu a beneficiat de toate sumele alocate prin Bugetul UE

-  Proiectele cu finanțare UE au fost implementate foarte greu, cu întârzieri mari, cu corecții de fonduri, cu rambursarea unor sume ne-eligibile

-  Subvențiile pentru agricultură au rămas mai mici decât cele acordate în alte țări membre

-  Intreprinzătorii au constatat că au rămas fără forță de muncă bine calificată. Dar și întregi domenii de activitate – de exemplu în sănătate

-  Migrația naturală, “entropică” de la sărăcie la bogăție a dus la depopularea multor localități. Migrația nu este doar spre alte țări, ci și spre orașele bogate din România

-  Discrepanțele între regiunile din România, dar și în interiorul regiunilor au crescut

-  Reglementările privind ajutorul de stat creează probleme pentru multe proiecte, domenii de activitate mai ales în plan local

-  Libera circulație a mărfurilor a dus la creșterea deficitelor în balanțele comerciale cu multe țări de nivel apropiat de dezvoltare cu noi

-  Libera circulație a mărfurilor și capitalurilor a dus la slăbirea multor firme și producători autohtoni

-  Reglementările de mediu foarte severe au blocat sau întârziat multe proiecte ale comunităților locale sau ale intreprinzătorilor

-  Cetățenii văd că un nivel ridicat al calității vieții înseamnă și costuri. Trebuie să plătești colectarea selectivă a deșeurilor și depozitarea, să plătești apa și canalizarea .. România este pe primul loc în lume ca și proprietari de locuințe, dar acest fapt gerenrează și mari probleme în locuirea în condominii – la bloc. Populația este foarte neomogenă din punct de vedere al veniturilor și costurile vieții în comun nu sunt suportate omogen, investițiile comune necesare fiind nerealizate …

 ●

În opinia mea aderarea a dus în ansamblu la o creștere economica a României. PIB-ul pe locuitor a crescut mai rapid decât media UE, astfel reducându-se decalajul de la 38-40% în 2005-2007 din media UE la 57% în 2016.

E drept că această creștere nu este repartizată uniform la nivel territorial. Regiunea București – Ilfov a ajuns printer regiunile bogate ale UE cu un PIB/locuitor  de 136% față de media UE, în fața Berlinului. Statistica este  publicată în această primăvară dar pe datele anului 2015. În același timp Regiunea Vest are 57% din media UE, Regiunea Centru 51%, SE 51, NV 50%, Sud-Muntenia 47% , SV 40%, NE – Moldova rămânând printer cele mai sărace din UE cu doar 34% din media UE. În Anexa 1 sunt prezentați indicii de disparitate interni.

Personal am obiecții și față de aceste statistici, deoarece România nu are evidențe clare referitoare la migrație și populație ( în ciuda recensământului din 2011) … Dacă s-ar raporta PIB-ul la populația reală, ar fi o creștere și mai semnificativă.

Despre disparitățile din interiorul regiunilor, este evident că media ridicată a Regiunii Vest este data de Timișoara, Caraș Severinul fiind din păcate mult sub media Regiunii .. Dar nu chiar în coada clasamentelor pe România. În general oamenii se raportează la vecini, la apropiați și noi ne raportăm la Timiș, la Arad ( care ca și județ este departe de Timiș). Apoi ne raportăm la istoria proprie (  mai apropiată sau mai îndepărtată) și atunci întradevăr avem regrete, frustrări.

 ●

La 10 ani de la momentul aderării ne aflăm și la un moment de cumpănă al UE . Bugetul UE va fi afectat de BREXIT. Țările bogate – într-un limbaj foarte diplomatic vor să scadă finanțarea pentru țările mai sărace … În 1995 UE era formată din 11 țări relative bogate și 4 sărace – țări de coeziune Spania, Irlanda, Grecia și Portugalia. Astăzi numărul țărilor sub medie este mult mai mare decât al celor peste medie.

“Cartea Albă privind viitorul Europei – Reflecții și scenarii pentru UE27 până în 2025”  a generat recent multe discuții.

Că ne place sau nu, contatăm că UE are în realitate mai multe viteze – țările din Zona Euro, țările din spațiul Schengen etc …

Chiar dacă nu este oficial exprimat așa în documente, a existat mecanismul “în schimbul libertății ( de a exporta produse în țările voastre mai sărace) vă dăm coeziune ( finanțări)”. A reușit oare România să beneficieze de libertatea de a exporta și ea în țările bogate ? A beneficiat suficient de coeziune ? Se putea mai mult ! Dar suntem pregătiți pentru viitor ?

Cred că important este să explicăm mai mult, mai “pe față” mecanismele de funcționare ale Europei.

 Ec. Horia Irimia