Menu

Articol

Implicare serioasă în mişcarea naţională „Let's do it România“ a celor din Caraş-Severin

Kokovics Laszlo, din cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin, unul dintre organizatorii judeţeni a mişcării „Let's do it România“ a prezentat astăzi, 6 septembrie, primele detalii cu privire la implicarea celor din Caraş-Severin în acest proiect. De asemenea, Kokovics a ţinut să precizeze faptul că important este faptul ca în 15 septembrie, să se adune câţi mai mulţi cărăşeni care să se implice în campania civică de curăţenie.

Obiectivul campaniei este de a mobiliza 5% din populaţia globului pentru a produce o schimbare reală de comportament faţă de resurse şi faţă de deşeurile generate, iar la nivelul judeţului, este nevoie de 16.000 de voluntari.

„Avem obligaţia morală să ne implicăm şi sunt bucuros să particip la această campanie şi ca voluntar din partea Fundaţiei Comunitare Banatul Montan. În ceea ce priveşte zonele fierbiţi ale judeţului este important să se intervină la Secu, Semenic şi Trei Ape. Acest proiect ”Ziua de Curatenie Nationala – 15 Septembrie 2018” are mai ales rol de semnal de alarmă și de educație“, a mai spus Laszlo Kokovics. Autorităţile locale, elevi, jandarmi, pompieri, au anunţat deja implicarea. În tot judeţul vor fi puncte de înscriere a voluntarilor, care vor primi echipamente, mănuşi, saci pentru trece la treabă.

În Reşiţa, vor fi amenajate două astfel de punce, unul central şi celălalt în cartierul Lunca Bârzavei, iar în data de 13 august vor fi date publicităţii locaţia exactă. Voluntarii se pot înscrie şi pe platforma https://www.letsdoitromania.ro Butonul “Ma Inscriu”, sau direct pe https://membership.letsdoitromania.ro/. Această înscriere este necesară deoarece legea care reglementează activităţile privind voluntariatul în România impune încheierea unui contract de voluntariat şi de asemenea, este importantă informarea cu privire la normele de siguranţă aplicabile în cadrul Zilei Naţionale de Curăţenie.

Powered by Jasper Roberts - Blog