Menu

Articol

În ciuda zvonurilor, sunt locuri libere în centrele pentru persoane vârstnice

Reprezentanţii Agenţiei pentru plăţi şi Inspecţie Socială au prezentat recent o informare cu privire la locurile diponbibile în azilele de bătrâni din judeţ. Elena Solomonesc, directorul agenţiei a precizat că în ciuda zvonurilor care circulă, în Caraş-Severin, sunt locuri libere în astfel de centre destinate persoanelor vârstnice. „În judeţ chiar există locuri libere şi oricine poate beneficia de acestea. Singurul centru, cel privat de la Glimboca are doar un singur loc disponibil“, a spus Elena Solomonesc. Pentru persoanele vârstice, în judeţul Caraş – Severin, servicii sociale specializate se acordă în cadrul centrelor rezidenţiale, centre de îngrijire la domiciliu şi centre de zi. În judeţ funcţionează cămine în subordinea consiliilor locale, dar şi cu finanţare privată.

Conform datelor prezentate recent de Elena Solomonesc, căminul pentru Persoane Vârstnice “Sf. Constantin si Elena”, din Caransebeş, are o capacitate de 50 de locuri, dintre care sunt ocupate 33 locuri. La Sacu, căminul are o capacitate de 60 de locuri, din care 35 sunt ocupate. Căminul pentru Persoane Vârstnice Resita, cu o capacitate de 192 de locuri , iar în prezent sunt ocupate 161 de locuri. La Anina mai sunt patru locuri libere, iar la Bocşa din 50, doar 39 sunt ocupate.

Cei care optează pentru centre rezidenţiale private, trebuie să ştie că există un singur loc liber în cadrul Fundaţiei Asezamantul Monahal Social Cu Casa pentru Batrâni “Sf. Treime”, Glimboca, „Centrul pentru Adulţi si Bătrâni în dificultate, Oţelu Roşu, aparţine Fundaţiei Humanitas PRO DEO, centrul are o capacitate de 21 de locuri, iar în prezent sunt ocupate 16 locuri. Centrul pentru Persoane Vârstnice Belobreșca, aparține Asociației Simeon și Ana Radimna, cu sediul social în comuna Belobreșca, centrul are o capacitatea de 25 de locuri iar în present sunt ocupate 14 locuri“, se arată în informarea făcută de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin.

În prezent, potrivit legislaţiei, standardul minim de cost pentru serviciile rezidențiale destinate persoanelor vârstnice este de 1982 lei/lună. Acoperirea valorii integrale a contribuției lunare se stabilește astfel: persoanele vârstnice care au venituri și sunt îngrijite în cămin datorează contribuția lunară de întreținere în cuantum de 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăși costul mediu lunar de întreținere aprobat pentru fiecare cămin. Diferența până la concurența valorii integrale a contribuției lunare de întreținere se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare de 782 lei. Susținătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuția lunară integral printr-un angajament de plată.

Powered by Jasper Roberts - Blog