Menu

Articol

Ion Mocioalcă, provocări şi alternative, în Forumul Internaţional de la Bucureşti

Ion Mocioalcă

Timp de două zile, 11-12 octombrie la Parlamentul României s-a desfăşurat Forumul “Controlul civil asupra serviciilor de intelligence 2016-2026: provocari şi alternative”. Comisiile pentru aparare din Camera Deputaţilor şi Senat, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe au fost gazdele acestui forum organizat în parteneriat cu Raportorul Special al Naţiunilor Unite pentru viaţa privată.

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, Ion Mocioalcă, care este şi deputat PSD de Caraş-Severin, a deschis lucrările forumului, relevând în discursul său importanţa înfiinţării unor mecanisme pentru un control democratic eficient.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Naţiunilor Unite, Consiliului Europei, parlamentari din state membre NATO şi UE şi reprezentaţi ai serviciilor de intelligence. În cadrul forumului, au fost prezentate practici recomandate şi lecţii învaţate în controlul civil al serviciilor de intelligence.

Powered by Jasper Roberts - Blog