Menu

Articol

Iosif Armaş şi alţi cinci suspecţi au ajuns în arestul poliţiei pentru 24 de ore

Iosif Armaș

După audierile-maraton de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, aseară târziu procurorii au eliberat ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a șase persoane implicate în celebrul dosar al devalizării SC Hercules SA Băile Herculane. Cap de listă este fostul deputat Iosif Armaș, președinte al Consiliului de Administrație al SC Hercules SA Băile Herculane, acționar și administrator special al SC Argirom International SA București. Alături de el au ajuns în arestul poliției și Filip Răiescu – director general al SC Hercules SA și Gavril Adamescu – director economic al societății Hercules.

Toți cei șase reţinuţi vor fi prezentați astăzi în fața judecătorului, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit procurorilor DIICOT: „În cauză există suspiciunea rezonabilă că suspecții au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane, având drept scop scoaterea activelor/bunurilor SC HERCULES SA din patrimoniul acesteia și totodată, însușirea pentru membrii grupului a sumelor de bani obținute din valorificarea acestor active.S-a reţinut că privatizarea SC HERCULES SA Băile Herculane a avut loc la data de 28.08.2001 ocazie cu care a fost  cumpărat pachetul majoritar de 40,92 % de către SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, societatea controlată de către liderul grului infracţional şi  care la data respectivă deținea 68 % din acțiuni.În perioada 2001-2006, în baza unor relaţii contractuale, suspectul a preluat de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale cantitatea totală  de 9.960.680  kg zahăr pe care ulterior nu l-a restituit producând un prejudiciu ANRSPS în cuantum de 43.288.697,99 lei. De asemenea, s-a reţinut că începând cu luna martie 2008, prin folosirea de mijloace frauduloase,  suspectul,  în calitate de acționar majoritar în cadrul SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA București  a determinat ca datoriile pe care societatea le avea şi care se afla în procedura generală de insolvență să fie recuperate de către creditori de la SC HERCULES SA Băile Herculane.

În acest scop, suspectul a constituit un grup infractional organizat care a avut ca scop scoaterea activelor/bunurilor SC HERCULES SA din patrimoniul acesteia în dauna creditorilor reali ai SC Argirom International SA și totodată, însușirea pentru membrii grupului a sumelor de bani obținute.În atingerea scopului infracţional, începând cu anul 2008 SC HERCULES SA a contractat împrumuturi de la mai multe persoane  în baza unor contracte de împrumut care constituiau titluri executorii, cu dobânzi anuale mult mai mari decât dobânda legală, respectivele împrumuturi fiind  garantate cu bunurile societății .Întrucât respectivele  împrumuturi nu au putut fi restituite în termenul stabilit (un termen de altfel, foarte scurt )  s-a procedat la executarea unor imobile aparținând SC HERCULES SA, prin intermediul executorilor judecătorești.În paralel cu contractarea unor împrumuturi vădit dezavantajoase pentru societate, suspectul a procedat şi la vânzarea directă a unor active. Astfel,au fost delapidate  sume de bani din patrimoniul SC HERCULES SA prin folosirea de justificări nereale.În acest scop, în perioada 2009-2015 liderul grupului a racolat un alt suspect a cărui activitate infracţională a constat în  încheierea unor  antecontracte de vânzare cumpărare sau promisiuni de vânzare cumpărare fictive prin care au fost scoase  din patrimoniul SC HERCULES SA un număr ridicat de imobile de mare valoare“.

Powered by Jasper Roberts - Blog