Articol

În cazul în care vii turist în Anglia, te vei minuna de ordinea şi politeţea englezească, de circulaţia maşinilor pe stânga, de clădirile vechi şi interesante, de clădirile noi şi interesante, de monumentele şi istoria poporului englez. Dacă vii turist în Anglia, e la fel de frumos şi interesant cum ar fi să fii turist în România.

Dacă, însă, vii să trăieşti în Anglia, să-ţi găseşti ceva de lucru, tu român de condiţie medie, fără rezerve financiare, cu o engleză precară şi cu pregătire într-o profesie comună, cum ar fi mecanic, şofer, vânzător, zidar, vopsitor (chiar şi inginer sau profesor), vei găsi o altă Anglie decât cea din reclame. Desigur, depinde de personalitatea fiecăruia, însă, de regulă, cei care vin în Anglia devin captivii comunităţii de limbă şi cultură din care fac parte. Aşa şi indienii şi chinezii şi românii. Românii din Anglia trăiesc doar parţial în Anglia, fiindcă cea mai mare parte din timp trăiesc în mijlocul comunităţii româneşti din Anglia. 

Eu nu sunt nici turist, nici emigrant în Anglia. Sunt ca ruda de la ţară, venită în vizită la oraş. Îmi aduc aminte, pe vremuri, când venea în vizită, la oraş, la Reşiţa, câte un unchi, mătuşă sau verişor de la ţară. În primul rând, se minunau de furnale. Erau mari, vizibile şi zgomotoase. Apoi, de magazine. Universalul Vechi era o minune cu două etaje în care aproape că puteai să te rătăceşti printre atâtea mărfuri! După ce le arătam Universalul Vechi, mergeam cu ei la cinematograf, la o terasă cu bere şi în Parcul Zoologic. Cam atât, pentru că nu puteam să ne ocupăm tot timpul de rudele de la ţară. Trebuia să mai şi muncim şi să ne ţinem de obişnuinţele noastre zilnice. 

Aşa şi eu, în Milton Keynes. Am fost dus la mall, la pub, la cinema. În rest, iau parte la viaţa care se desfăşoară într-un sharehouse. Cunoaşteţi termenul share de pe feisbuc. Înseamnă a împărţi, a distribui, a împărtăşi. House însemnă casă, aşa că sharehouse este o casă cu mai multe încăperi, pe care o împarţi cu alţii. De regulă are două etaje, 4-5 încăperi, baie şi bucătărie comună. Sharehouse-urile sunt o afacere prosperă pentru întreprinzătorii imobiliari din Anglia, care deţin zeci sau sute de astfel de case, pe care le închiriază mai ales emigranţilor. Marea majoritate a emigranţilor trăieşte în astfel de case, deoarece chiriile sunt scumpe. Un apartament separat poate să coste 800-1000 de lire sterline, dar aşa, într-un sharehouse, fiecare locatar (sau familie) plăteşte până la 300 de lire. Cu un salariu de peste 1000 de lire, poţi să-ţi permiţi o cameră. Aşadar, sunt găzduit într-un sharehouse în care mai locuiesc două cupluri de români, din  Reşiţa şi Giurgiu, şi un român singur, de undeva din Harghita. O încăpere e goală. Cea mai mare problemă este că se lucrează în schimburi, unii lucrează noaptea, alţii înainte de masă, alţii după masă, aşa că tot timpul cineva doarme în casă şi trebuie să umbli pe vârfuri, să vorbeşti şoptit şi să nu trânteşti uşile, doamne fereşte!

Poate o să vă mai povestesc despre disciplina de fier care se impune într-un sharehouse. Mai ceva ca în armată. Chiar am auzit vorba că pentru cine n-a făcut armata viaţa într-o astfel de casă ar ţine loc de disciplinare. Deocamdată, însă, amintesc de faptul că, deloc surprinzător, casa împărţită de români capătă ceva din personalitatea românilor. Oalele din bucătărie, frigiderele cu mâncare, felul în care se decorează spaţiile comune, holul, baia, scara interioară, curtea. De exemplu, în bucătărie, pe lângă nişte vaze cu vegetaţie uscată, puse pe o policioară, cea mai vizibilă piesă este o fotografie-portret a lui Arsenie Boca, fixată deasupra mesei. L-am văzut de cum am intrat. Şi el m-a văzut pe mine, am avut un schimb scurt de priviri şi am întrebat, aşa, per global şi amuzat. Cum a ajuns aici?! Mi s-a spus că a fost pus pe perete de nişte români care au plecat. Dar şi familia din Giurgiu ţine mult la el. E frumos, prietenos şi nu deranjează pe nimeni. Dimpotrivă, se zice că ajută.

Deci, la Milton Keynes, dimineaţa îmi beau cafeaua cu Arsenie Boca, iau prânzul cu Arsenie Boca şi, seara, beau o bere tot cu Arsenie Boca. Nu prea vorbim.