Menu

Articol

Lăpușnicu Mare avea de toate. Doar culturile de cannabis lipseau!

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Caraș- Severin și procurorii D.I.I.C.O.T. au descoperit culturi de cannabis, în comuna Lăpușnicu Mare. Mascații au descins dis-de-dimineață în comuna almăjană cu trei dube și au fost efectuate trei percheziţii domiciliare. Totodată au fost puse în aplicare trei mandate de aducere.

În urma percheziţiilor, au fost depistate culturi ilicite de droguri, fragmente vegetale mărunțite și instrumente necesare prelucrării acestora, în vederea consumului sau distribuirii. Înălțimea plantelor varia, cele mai înalte fiind la 1,5 metri, ceea ce înseamnă că ajunseseră la maturitate

Au fost puse în executare trei mandate de aducere pe numele lui S.M., I.C. și M.C., persoanele depistate fiind conduse la audieri, pentru dispunerea măsurilor legale. Doi dintre bărbații depistați sunt căsătoriți și au copii.

La activităţi au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Foto: Poliția Română-DIICOT

Powered by Jasper Roberts - Blog