Timp de trei zile, Staţiunea Băile Herculane a găzduit Festivalul „Pinul negru de Banat”, manifestare ajunsă la ediţia a 14-a. Organizatori au fost: Primăria şi Consiliul Local Băile Herculane, RNP Romsilva-Administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, Organizaţia DJ-ilor, artiştilor, muzicologilor, compozitorilor şi interpreţilor.
Ca de fiecare dată, au participat formaţii şi ansambluri folclorice de amatori din localităţile situate în aria de acoperire a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei. Între acestea, grupurile folclorice și de obiceiuri populare ale copiilor și elevilor de la Școala gimnazială și Grădinița din Valea Bolvașnița, Liceul Hercules, din Băile Herculane, Liceul Nicolae Stoica de Haţeg, din Mehadia, Grădiniţa „Floare de colţ”, din localitate, ansamblurile "Roua", din Padeș (Gorj) şi "Moştenitorii", din Isverna (Mehedinți). Au mai evoluat grupul de copii de la Grădinița cu Program Normal din Mehadia, ansamblurile „Liliacul” din Baia de Aramă (jud. Mehedinți), „Ciobănaşul”, din Băuţar, grupurile de copii de la şcolile din Cornereva şi Domaşnea.
În cele trei zile, pe scenă au urcat numeroşi interpreţi de muzică populară, între care: Bianca Braun, Marius Român, Desanca Lalici, Doru Petrean, Raul Borlea, Nicoleta Anculia, Felicia Costa, Elena Grama, Cristi Baba, Narcis Goian, Ioan Surdu, Marilena Corina Dumitru. Capul de afiş l-au deţinut cunoscuţii şi îndrăgiţii solişti, Liliana Latchescu, Gabi Stanciu, Raul şi Nicu Novac.
Organizatorii au inclus şi concursuri şcolare, având ca temă „Pinul negru de Banat”, iar cele mai bune lucrări de pictură, desene, poezie şi eseuri au fost premiate.
În paralel, a fost organizată şi o competiţie de handbal la care au luat parte echipe de fete din: Tăureni-Mureş, Rm. Vâlcea, Băile Herculane, Făgăraş, Dr. Tr. Severin, Timişoara, Caracal, Nădlac, Ghimbav-Braşov şi Hunedoara.
De la un astfel de festival nu puteau să lipsească standurile cu mici, frigărui, produse tradiţionale, berea, dulciurile pentru copii, jocurile distractive şi, bineînţeles, voia bună şi distracţia.
Directorul Parcului Naţional Domogled- Valea Cernei, Ioan Gaşpar, consideră că ediţia din acest an a festivalului a fost una reuşită şi că toată lumea a fost mulţumită de activităţile organizate cu acest prilej.
La rândul său, Cristian Miclău, primarul oraşului Băile Herculane, ne-a mărturisit: „Calitatea festivalului creşte de la un an la altul, fapt dovedit şi la această ediţie. Suntem mulţumiţi că am adus un strop de bucurie în sufletul localnicilor, dar şi al turiştilor aflaţi în aceste zile în staţiune. Ne bucurăm şi, în acelaşi timp, mulţumim tuturor participanţilor la festival, formaţii artistice, interpreţi de muzică populară, precum şi elevilor din şcolile aflate pe raza Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, pentru tot ce ne-au oferit în aceste trei zile de sărbătoare”.