Articol

Am aşteptat şi eu cu interes rezultatul votului consilierilor locali din Reşiţa, privind achiziţionarea funicularului din centrul oraşului de către administraţia locală. Iată că, până la urmă, funicularul va fi luat de Primărie. Aceasta, după ce ani şi ani de zile problema a fost amânată din lipsă de interes, din cauză că alte probleme erau mai arzătoare la ordinea zilei. Ale naibii probleme, când, deja din 1990, tot felul de specialişti şi politicieni (specialişti şi ei!) anunţau că şansa oraşului din coasta Muntelui Semenic va fi, neapărat, turismul. Ce-i drept, e drept, armata de proletari, din care am făcut şi eu parte, nu avea o toleranţă prea bună la ideea de divertisment şi distracţie. Am trăit cu toţii o viaţă dedicată producţiei, conform sloganului „mai întâi producţia”! Părea, pe atunci, logic, deoarece în sistemul socialist se spunea că, mai întâi trebuie să produci ceva, ca să ai ce vinde! Corect! Cu singura mare problemă că dacă nu făceai o marfă care se cere pe piaţă, rămâneai cu marfa pe stoc! Mii şi milioane de tone de cărbune, de oţel, lingouri, vagoane, tractoare, vapoare stăteau pe stoc, aşteptându-şi cumpărătorii. Şi dacă nu apăreau cumpărătorii, în Bulgaria, Germania sau Rusia, mărfurile erau date la schimb la o valoare mult mai mică decât „preţul de cost”.

Însă, au venit capitaliştii cu societatea de consum şi au dat lucrurile peste cap! Sloganul, nerecunoscut oficial, însă aplicat cu consecvenţă, este acum: „Mai întâi seducţia!” Sau şi mai explicit: „Seducţia este mai importantă decât producţia!” Adică, mai întâi trebuie să-l înnebuneşti pe om de cap, să îi creezi impresia că are neapărată nevoie de un lucru, de un serviciu, de o formă de divertisment, abia apoi să produci marfa respectivă. Se creează, astfel noi industrii, pentru mărfuri, mai mult sau mai puţin utile, multe complet inutile. E limpede că omul poate trăi fără ele. poate trăi fără pantofi şi agrafe cu luminiţe, fără coca-cola, fără lichioruri albastre, fără băuturi care iau foc, fără artificii, fără plăci de surfing sau fără parapante, fără tatuaje sau... fără funicular cu promenadă şi bungee jumping. Dar, toate aceste industrii ale divertismentului creează o frenezie a nevoii de noi experienţe, de inedit şi adrenalină. Lucruri fără de care societatea de consum nu se poate susţine! Pentru că fără acestea nu s-ar crea locurile de muncă pentru noul proletariat. Un bun exemplu îl reprezintă telefoanele mobile, pe care un tânăr obişnuit al zileleor noastre le foloseşte doar 10 la sută din timp pentru vorbit cu alte persoane şi 90 la sută pentru tot felul de aplicaţii, de la jocuri din cele mai sofisticate, la navigare pe reţelele de socializare, ca să afle de toate şi nimic! Şi uite aşa, industria telefoanelor a devenit, de fapt, o industrie de divertisment.

Cum am spus, pe reşiţenii mai vechi, pe foştii furnalişti, oţelari, laminatori, strungari, rectifictori, greu îi mai poţi convinge că funicularul ar putea însemna ceva în viaţa oaşului.

„Banii erau buni şi pentru altceva, nu numai pentru furnicular! Furnicular ne trebuie nouă?! Să investească în ceva, nu furnicular! Să mergem pe deal ne trebuie nouă?!”, a răspuns un reşiţean exemplar, într-un vox făcut de televiziunea locală. Şi sunt convins că sunt mulţi ca el. Nici nu-i condamn, fiindcă ştiu cum au crescut, cum au trăit, cum au muncit. De aia zic că „furnicularul” cu promenadă nici nu va fi în principal pentru reşiţeni! Eventual pentru cei mai tineri. Principalul rol al unui astfel de obiectiv este să îi seducă pe turiştii din alte părţi să vină să lase nişte bani aici. Obiectivul este, cum ar veni, să creşti capacitatea de seducţie a oraşului. Să vină timişorenii, nemţii, polonezii şi ruşii „să se dea” pe funicular!