Menu

Articol

La Moldova Nouă, investitorii sunt încurajaţi să se extindă

Nu întotdeauna cifra 13 poartă cu ea ghinion. De acest lucru s-au convins şi cei care conduc destinele oraşului Moldova Nouă în opinia cărora, ploaia, aşa cum s-a întâmplat ieri, le poate aduce bunăstare. Dovadă în acest sens este faptul că, în cursul zilei de miercuri a fost semnat contractul de vânzare al fostei clădiri Anca, situată pe Strada Dunării, către S.C. Arantronic S.R.L.

S.C. Arantronic S.R.L. este o companie care a decis sa investească în Moldova Noua, în aceasta clădire, aproximativ 500.000 de Euro şi, cel mai important lucru, să-şi mărească capacitatea de producție, dublându-și numărul de angajați, de la 80 - 90 până la aproximativ 200 de angajați.

„Este un mesaj clar ca adminsitraţia locală urmărește sprijinirea investitorilor şi în viitor mai pregătim câteva surprize plăcute care să demonstreze încă odată că unul din obiectivele mele principale ca primar este crearea de locuri de muncă, prin toate facilitățile permise de legislația în vigoare.
Totodată,m participat şi la tradiționalul bal de sărbători organizat de catre proprietarii firmei şi echipa dumnealor, transmițându-le mesajul de susținere a companiei şi a actualilor angajați.
Mulțumesc familiei O’Toole, proprietarii companiei şi domnului Joe Kuna pentru încrederea acordată oraşului Moldova Nouă şi îi asigur de tot sprijinul meu în calitate de primar al oraşului Moldova Nouă”, se arată într-o postare pe Facebook a primarului Adrian Torma.

Edilul-şef consideră că este un pas mare pentru orașul de la Dunăre, mai ales că în luna martie 2018, aici va fi inaugurat punctul vamal pentru trecerea frontierei cu Bacul, ceea ce va contribui la deschiderea de noi oportunități pentru Moldova Noua.

Powered by Jasper Roberts - Blog