Menu

Articol

Liberalii s-au răzgândit: primarii deviaţionişti vor fi excluşi doar după o discuţie cu ei

Felix Borcean, Jaro Marşalic, Daniel Surdu

De mai multe luni, primarii liberali din Grădinari – Ovidiu Firca, Forotic – Ionel Românu şi Ramna – Magdalena Ciurea joacă pe faţă alături de social-democraţii conduşi de Ion Mocioalcă. Prezenţa lor la acţiunile iniţiate de PSD este de notorietate, aceştia nesfiindu-se să-şi arate clar direcţia ideologică pe care au ales să o urmeze de acum înainte.

Nemulţumit de atitudinea de frondă afişată de cei trei, la sfârşitul săptămânii trecute primarul comunei Ezeriş, Ioan Rusu, a cerut excluderea din partid a lor  în cadrul Comitetului Director Județean al PNL Caraș-Severin, ce s-a ţinut la Băile Herculane. „Au fost câteva puncte supuse atenției de către primarul comunei Ezeriș, votate în cea mai mare parte. Problema cea mai spinoasă, excluderea din partid a celor trei primari”, a precizat marţi, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, Felix Borcean.

Excluderea nu este de competenţa Comitetului Director Judeţean ci a Biroului Permanent Judeţean care se va întruni săptămâna viitoare. Întrucât până acum nimeni nu a discutat faţă în faţă cu primarii deviaţionişti, să-i întrebe de ce au ales altă cale şi să le afle nemulţumirile, la Herculane s-a propus ca aceştia să fie invitaţi la o discuţie amicală înainte de a se lua o decizie în privinţa lor.

Powered by Jasper Roberts - Blog