Menu

Articol

Maestrul internaţional Tiberiu Mănescu nu le-a dat şanse adversarilor

Cocheta sală de conferinţe de la etajul clădirii ADAMS (Asociaţia De Ajutor Mutal Slatina-Timiş) a gazduit vineri, un simultan de şah sustinut de maestrul internaţional Tiberiu Mănescu. Au răspuns provocării maestrului 12 jucători din localitate, de la tinerii elevi Petrişor Caraba-Neagu şi Ilie Suciu până la octogenarii Pavel Crîsta şi Mihai Ghera (81 ani).

În mare formă, Tiberiu Mănescu nu a oferit nicio şansă adversarilor săi, gazdele ieşind total şifonate din înfruntare.

Cea mai dârză rezistenţă (plăcută surpriză) a opus-o decanul de vârstă Mihai Ghera. Spre final, impresionat de calitatea jocului acestuia, maestrul Mănescu i-a propus remiza, dar Uica Mihai le-a oferit tinerilor o lecţie de bărbaţie şi combativitate refuzând propunerea de remiză, chiar cu riscul înfrângerii (ceea ce s-a întâmplat). 

„Sperăm că pe viitor Slatina-Timiş va deveni un centru şahist, apetenţa tinerilor elevi dar şi a directorului Ioan-Adrian Neagu pentru şah, combinate cu sprijinul autorităţilor locale fiind o garanţie în acest sens. Iar maestrul Tiberiu Mănescu face o excelentă propagandă acestui sport”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin, care a fost arbitrul întâlnirilor din cadrul simultanului de la Slatina-Timiş. 

Powered by Jasper Roberts - Blog