Menu

Articol

Marius Manyov și „Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală”, ediţia a II-a, 2017

Autor: 

Duminică, 10 decembrie 2017, Parohia romano-catolică din Bocșa Montană și-a sărbătorit Hramul cu prilejul sărbătorii „Neprihănita zămislire”.

Cu acest prilej, pr. Irimiciuc Emil-Alin a gândit un moment deosebit, cadrul muzical liturgic fiind susținut de studenți masteranzi ai Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara, sub îndrumarea prof.univ.dr.habil. Marius Manyov, acompaniați de lector univ.dr. Marcela Sorina Costea.

De altfel, credincioșii catolici bocșeni (și nu numai) participă pentru a doua oară la un astfel de program aniversar susținut cu prilejul Hramului Bisericii romano-catolice „Neprihănita zămislire” Bocșa Montană, deoarece acesta se înscrie într-un proiect muzical multianual inițiat de maestrul Marius Manyov și poartă numele „Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală”.

Muzicologul bocșean Marius Manyov este și inițiatorul Festivalului de romanțe și lieduri „Nicolae Florei”, precum și inițiatorul acestui proiect de suflet, „născut din dorința promovării a peste patru secole de muzică sacră apuseană și oferit în semn de prețuire comunității din care provin”, după cum însuși mărturisește.

Marius Manyov s-a născut la Bocșa Montană în 2 iunie 1956, a urmat cursurile Liceului Teoretic Bocșa, apoi Institutul Politehnic Timișoara, Facultatea de Electrotehnică, apoi Facultatea de Muzică/ Canto a Universității de Vest din Timișoara. În anul 2005 obține Titlul de Doctor în muzică cu teză susținută la Academia de muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, intitulată Dramaturgia oratoriului romantic.

Nume de referință în domeniul muzicii clasice bănățene, Marius Manyov desfășoară o activitate științifică, didactică și artistică deosebită și impresionantă. Evident că, în preocupările domniei sale a inclus și orașul natal.

Din anul 2015 inițiază la Bocșa spectacolul omagial „Nicolae Florei”, iar după două ediții, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local, trasformă acest spectacol într-un festival de romanțe și lieduri dedicat basului bocșean ”Nicolae Florei”.

Din anul 2016 inițiază „Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală”, proiect derulat în parteneriat cu Biserica romano-catolică „Neprihănita zămislire” Bocșa Montană, biserica în care, copil fiind, a servit la Altar ca ministrant.

Așadar, alături de Paula Moldovan (sopran), Alexandra Colceriu (sopran), Csilla Toth (alt), Nicole-Melanie Maria (alt), Darius Daminescu (tenor), Răzvan Grozăvescu (bas) și colega sa, lector univ.dr. Marcela Sorina Costea (orgă) au prezentat în Biserica romano-catolică „Neprihănita zămislire” din Bocșa Montană, biserică în care strălucește sublim icoana Maicii Domnului realizată de pictorul bocșean Tiberiu Bottlik, un program muzical majestuos, un concert tematic de muzică sacră, încântând și înălțând sufletele credincioșilor prezenți la sfânta liturghie la ceas de importantă sărbătoare cu lucrări semnate de Franz Schubert, Johann Philipp Neumann, Felix Mendelssohn-Bartoldy, dar și emoționantul Tatăl nostru de Ciprian Porumbescu.

Cea de-a II-a ediție a proiectului „Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală” s-a dovedit a fi una reușită, cu atât mai prețioasă cu cât sărbătoarea Bisericii catolice „Neprihănita zămislire” Bocșa Montană a izbutit să atragă un public numeros, dornic de credință și cultură.

Gabriela Șerban

 

Powered by Jasper Roberts - Blog