Menu

Articol

Mi se limbă plimba-n gură!

Din ciclul „Momente şi schiţe“ cu Viorica Dăncilă şi Petre Daea în vizită la Bruxelles. Primul-ministru şi titularul de la Agricultură au fost prezenţi  în Parlamentul European unde, alături de alţi oficiali ai guvernului, s-au adresat  parlamentarilor din ţările membre. Aceştia, fiind puşi în temă cu gafele de exprimare şi de orientare în spaţiu ale Vioricăi Dăncilă, au fost numai ochi şi urechi, iar cum primul-ministru şi-a pregătit serios temele, a făcut-o şi de data asta de oaie. Oaia din expresia populară, care nu are nimic în comun cu oaia lui Daea, aia „statuie vie“, ce ar trebui să fie recunoscută drept simbol naţional.

Trecând peste această introducere, să spunem că Viorica a dat din nou cu băţul în baltă vorbindu-le ălora despre „negaţionalism“, în loc de „negaţionism“ şi despre „combaterea Holocaustului“. Noroc că translatorul a sărit peste cuvântul emanat de gândirea premierului şi formularea respectivă cu totul şi cu totul nepotrivită şi incorectă, altfe cine ştie ce belea ar fi fost pe capul nostru.

Ca să nu rămână mai prejos, ministrul Daea i-a pus în temă pe parlamentarii din Comisia de Pescuit cu priorităţiile României în această direcţie, pornind de la: „abordarea conceptuală a conceptului (!) de natură protejată“, continuând cu momentele în care îngrijorarea pescarilor este dincolo de puterea de rezistenţă, şi asta doar din cauza cormoranilor care, nu doar că s-au înmulţit ca nesimţiţii, dar au şi devenit obraznici din cale afară. Şi ce credeţi că le-a spus Daea europarlamentarilor? „Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus lui Vela (comisar european) că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulți. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Pun în pericol un sector alternativ și un sector complementar, alternativ pentru momentele în care nu ai acces la resurse pe o perioadă de timp știind elementul de prohibiție pe care trebuie să-l păstrezi, complementar că poți găsi în interior, în apele tale, soluția de a crește anumite specii care să asigure pe de o parte locuri de muncă, pe de altă parte hrană foarte bună și iată, ca răspuns aici, o hrană sănătoasă, a se vedea interpretarea privind conceptul acesta de a păstra echilibrul și a genera progres".

Doamne, Dumnezeule! Ce-or fi zis bieţii oameni ascultându-l pe Daea nostru? Sau pe Viorica? Că o tunat şi i-o adunat. Nu?

Powered by Jasper Roberts - Blog