Menu

Articol

Micul Paris?

Autor: 

În timp ce în România sărbătoream, care-cum, 100 de primăveri, în Franța, sub presiunea sutelor de mii de oameni care au invadat străzile pentru a protesta față de creșterea prețului carburanților,preşedintele Macron se transformă în politicianul… Micron! Revolta „vestelor galbene” nu e numai împotriva majorării prețului carburanților, care evident însă va declanșa scumpiri în lanț. Această nemulţumire a trecut de multă vreme pe un plan secund fiind înlocuită cu o solicitare mai largă de reducere a taxelor şi impozitelor. Frustrarea maselor este legată şi de scăderea puterii de cumpărare în Franţa. Francezii s-au ridicat, mai ales, împotriva „lipsei de respect” cu care îi tratează guvernanții, împotriva faptului că sînt tratați ca niște obiecte, ca niște simple produse.

Începînd de la mijlocul lunii noiembrie, francezii ies cu mic cu mare la protest. Mişcarea autointitulată „Gilêt jaune” reuneşte oameni aparţinînd tuturor categoriilor sociale, care ies la proteste îmbrăcaţi în veste galbene. Iar „Ras-le-bol!” („Sîntem sătui!”) este unul dintre mesajele adresate conducerii de la Paris. Sursa conflictului a fost vestea scumpirii carburanţilor. Motorina se scumpeşte ca parte a reformelor ecologiste ale preşedintelui Emmanuel Macron.

Protestele declanşate de „vestele galbene“, care au degenerat în confruntări cu jandarmii, s-au soldat cu un mort şi sute de răniţi. 57 de persoane, între care 48 de poliţişti, au fost rănite sîmbătă la Toulouse, unde au avut loc timp de mai multe ore confruntări între grupuri de protestatari şi forţele de ordine, a anunţat duminică prefectura într-un comunicat, relatează AFP. Dintre cei 48 de poliţişti răniţi, cinci au fost spitalizaţi. Ciocniri violente între scutieri şi Vestele galbene au avut loc sîmbătă şi pe străzile Parisului în al treilea weekend consecutiv de manifestaţii împotriva creşterii preţului la carburant.

Conform poliţiei franceze, violenţele de sîmbătă s-au soldat 133 de persoane rănite şi au condus la reţinerea a 412 de protestatari, dintre care 378 au fost plasaţi în arest preventiv, notează AFP.

Blocajele orchestrate de „vestele galbene”, iritate de politica socială şi fiscală a guvernului francez, au continuat luni aproape peste tot în Franţa, pentru a treia săptămînă, marcată de asemenea de o mişcare de frondă în licee.

Blocajele prelungite a mai multor depozite petroliere de pe teritoriul Franţei - din Normandia pînă în regiunea mediteraneană - au dus luni la primele penurii de benzină. În Bretania (vest), numeroase staţii de benzină erau rupte total sau parţial de aprovizionările cu carburanţi luni dimineaţa, determinînd autorităţile locale să ia măsuri de raţionalizare.

Traficul rămînea de asemenea perturbat pe mai multe axe rutiere, unde manifestanţii au ridicat baraje. Circulaţia era de asemenea foarte îngreunată pe autostrăzile A7 şi A9 din sudul Franţei. La frontiera cu Spania s-au creat cozi kilometrice, cu mii de camioane blocate. Întreprinderile de transport rutier au estimat luni la 400 de milioane de euro pierderile pe care le-au suferit de la începutul manifestaţiilor, în 17 noiembrie.

Mai mult de o sută de licee erau de asemenea blocate luni, parţial sau total, de o mişcare de protest împotriva reformelor în educaţie şi în unele cazuri pentru susţinerea „vestelor galbene”, potrivit Ministerului Educaţiei. Regiunea Toulouse (sud-vest), unde activitatea a circa 40 de instituţii de învăţămînt era perturbată - este cea mai afectată, urmată de regiunea pariziană, cu circa 20 de licee vizate. La Dijon, în jur de 500 de elevi au defilat pe străzi şi s-au confruntat cu forţele de ordine, primii aruncînd cu pietre şi poliţiştii ripostînd cu gaze lacrimogene. La Nisa, aproape o mie de liceeni au manifestat în susţinerea „vestelor galbene”, scandînd „Macron, demisia!”

De asemenea, cel puţin o mie de ambulanţieri au blocat luni dimineaţa unele drumuri de acces spre Place de la Concorde, în centrul Parisului, cerînd suspendarea unei reforme în sistemul de finanţare a transporturilor sanitare, reformă care ameninţă, potrivit acestora, întreprinderile mici şi mijlocii din sector.
Toate sindicatele reprezentative ale poliţiei franceze cer să fie primite de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au anunţat luni, secretarii generali ai acestora.

Mişcarea apărută spontan arată nemulţumirea francezilor faţă de elita de la Paris care şi-a pierdut simţul realităţii. Mai ales populaţia din mediul rural a perceput decizia ca pe o aroganţă din partea Parisului. Sociologii şi organizaţiile care luptă contra sărăciei avertizează că frustrarea „vestelor galbene“, a celor care protestează contra scumpirii motorinei, este reală şi este rezultatul inevitabil al cîtorva decenii de fracturare socială între Franţa rurală, secătuită din ce în ce mai mult de resurse, şi oraşele mai mari şi prospere. O analiză a societăţii de caritate Secours Catholique arată că anul trecut circa 8,8 milioane de persoane trăiau sub pragul sărăciei în Franţa, adică cu un venit mai mic de 1.026 euro pe lună. Mulţi dintre cei consideraţi săraci trăiesc cu mult mai puţin de atît, scrie The Local.fr. Persoanele cu vîrstă activă reprezintă 61% din cei care trăiesc sub pragul sărăciei. Dintre acestea, peste două treimi sînt şomeri. În ceea ce priveşte resursele, două treimi dintre şomeri trăiesc doar cu alocaţia minimă pentru şomeri acordată de stat, care le aduce un venit mediu de 500 de euro pe lună.

Preţul motorinei a crescut în ultimul an cu peste 20 la sută şi a ajuns aproape la 1,49 euro pe litru. Francezii simt că nu mai fac faţă cheltuielilor şi dau vina pe preşedintele ţării. Reformatorul Macron!

Cuvinte cheie: solidaritate, proteste, elevi, studenţi, scumpiri, sărăcie, guvernanţi, reforme eşuate, promisiuni, realitate, elită, SÎNTEM SĂTUI!

Powered by Jasper Roberts - Blog