Menu

Articol

„Minciuna stă cu p.s.dragnea la masă”

Autor: 

Am primit de la un fost coleg de breaslă, Nicolae Sârbu, un text în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de clasa politică actuală, dar şi indignarea legată de afirmaţiile făcute de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, săptămâna trecută la Băile Herculane, text pe care îl publicăm mai jos.

"Priveam înmărmurit la farsa grotescă de la Băile Herculane. Primul ministru molfăia niște vorbe, în care evident nici el nu credea. La un moment dat, schimbă locul la prezidiu  cu un personaj, pentru că, într-o astfel de organizare, e bine stabilit cine stă la stânga și cine la dreapta masculului Alfa Dragnea. Care, cu o figură de înmormântare, tot visa să ne convingă ceva în legătură cu un „stat paralel”. El se voia serios, misterios și grav ca un cioclu, dornic parcă să ne avertizeze să ne pregătim de înmormântarea României. Iar când se ridică șefii tribului de la masă, ce mi-este dat să aud de la acest sinistru personaj. „Priviți în ce hal a ajuns stațiunea !” Nu mai rețin dacă sunt exact cuvintele sale, dar mesajul acesta era.  După ce ani de zile presa a scris despre starea jalnică a Băilor Herculane, descoperă și liderul maxim al P.S.Dragnea că ceva nu-i în regulă cu stațiunea de pe Cerna, altădată o perlă turistică.

Dar până acum, dumnealor în ce țară au trăit ? 

Îmi amintesc și azi ,eram  la Băile Herculane, prin anii 2001- 2002, când ministrul Agaton anunța privatizarea statiunii și ce viitor luminos va fi aici. Atunci au pus pesediștii mâna pe turismul cândva strălucitor, prin senatorul Tărăcilă, prin deputatul Iosif Armaș,  doctorul Mincu, fostul lui socru și ceilalți foști nomenclaturiști cu bani din umbra lui. Din ce partid făceau parte cei care au adus stațiunea în halul de față? Din cel care azi își zice democrat, deși nu mai are nicio legătură cu democrația. După 1989, am depus și eu cupoanele de proprietate la S.C. Hercules Băile Herculane. Prin privatizări și vânzări succesive, s-a ales praful de ele.

Poți să-mi spui și mie, domnule revoltat Dragnea, ce fel de „ stat paralel și ilegitim” mi-a furat certificatele mele de proprietate ? Nu cumva e același stat care, ani de zile, te-a protejat până ai acumulat una din cele mai mari averi din Romania ? Iar acuma, cu M.C.V.-ul care mult vă deranjează, cu procurorii care s-au obrăznicit și vă anchetează, cu protectorii de ieri, care se pare că nu vă mai protejează, cu U.E. care alarmant ne avertizează, cauți  cu tupeu vinovați în altă parte. Câtă vreme vinovații sunteți voi, toată clasa politică de după 1989, dar mai ales partidul pe care azi îl conduci, cu ajutorul unor penali și al unor lași care nu mișcă în front. Iar când văd în asemenea ocazii și intelectuali ca Andronescu printre voi, mă apucă o scârbă și mai mare.

Fără să vreți, ați scăpat porumbelul din gură. Ați spus un mare adevăr. Da, există azi în România ceea ce  voi susțineți și în rușinoasa descindere de la Băile Herculane. Numai că voi sunteți „ statul paralel și ilegitim”, care-ați luat prin minciună votul celor mulți și creduli, pe care-i manipulați și azi prin Antena 3, Romania tv, să vă acoperiți averile furate, să vă scăpați pielea de dosarele tot mai groase cu nelegiuirile voastre. Voi sunteți „statul paralel și ilegitim” față de poporul român, mințit și sărăcit de voi, în covârșitoare majoritate. Vă faceți vinovați de SABOTAREA ECONOMIEI NAȚIONALE, A POPORULUI ROMÂN , A ROMÂNIEI CA STAT. Statul vostru paralel sabotează statul nostru și al celor care l-au visat întreg, cinstit și propsper.

Iată de ce mi-am  călcat iar angajamentul de a nu mai scrie pentru ziaristică. Pentru că tot ce se întâmplă azi în politica românească se încadrează foarte bine în fosta mea rubrică de ieri : „SCÂRBA MEA”. Iar în finalul acestor însemnări aș  vrea să adaug și o notă de optimism. Unul din ziariștii cei mai curajoși și combativi – alături de Cristian Tudor Popescu, Rareș Bogdan, Oreste, etc. – este Mălin Bot. Articolele sale video de pe You Tube depun mărturie despre ce însemnă această meserie, făcută cu deontologie profesionala, curaj și conștiință civică. Eu mă mândresc cu faptul că, î tinerețea lui, Mălin Bot a fost ziarist reșițean. Mai mult, o scurtă perioadă a lucrat și la „timpul”. Ziarul meu, care și pe vremea aia lupta cu tot felul de anomalii. Fără ca vreunul dintre noi, din această adevărată școală de ziaristică, să bănuiască măcar un  moment că, după 27 de ani, vom ajunge într-o asemenea fundătură,  la discreția unui dictator in nuce, fără scrupule și fără rușine. Care minte mai des decât respiră. Fiul său primește cadou 80 de mii de euro plus o fermă de porci,  nevasta primește cadou un hotel, el personal are o avere încă neinventariată și o insulă la discreție ! Dar, auzi ce minciună cu tupeu, Dragnea, după rang masculul Alfa al PSD,  nu are nicio legătură ! Parafrazând titlul unei mai vechi poezii, des citată pe vremea comuniștilor, titlul acestor însemnări de revoltă este pe deplin justificat : MINCIUNA STĂ CU p.s.dragnea LA MASĂ!" (Foto: Banatul Azi)

Nicolae Sârbu

Powered by Jasper Roberts - Blog