Articol

În această dimineață am fost prezent la deschiderea noului an de învățământ preuniversitar. La colț de stradă, pe bulevard, în fața școlilor buchete de flori pregătite pentru a fi vândute. Nu de florărese, pentru că în Reșița nu prea există așa ceva, ci de femei venite de prin cartierele mărginașe. Aceleași care vând pe trotuare lapte, brânză, ouă, frunze de pătrunjel, mărar și morcovi. Polițiștii locali s-au arătat înțelegători și nu le-a amendat, că doar de asta a fost prima zi de școală.

Spre școli s-au revarsă valuri de copii. Cei mici, cu mămicile și bunicii, ținănd în mână buchete de flori și echipați cu tot felul de rucsacuri ce amintesc doar prin formă de ghiozdanele de carton din alte vremuri, cei mari, bengoși, mestecând plictisiți gumă și butonând întruna telefoanele de ultima generație. Dacă nu ai fi știut că e prima zi din noul an de învățământ, ai fi crezut că se duc la un eveniment monden sau la concert rock. Blue jeans sfârtecați în zona genunchilor, rochițe trase peste pantaloni, fustițe de-o palmă, pantaloni cu turul jos, ciorapi colorați, jersee cât mai lungi, ochelari de soare de firmă și, în locul pantofilor „demodați“, teniși, bascheți, sandale închise și împletite. Nici cei mai mici nu au făcut excepție de la regulă. Fiecare îmbrăcat după gustul părinților. Cât despre uniforme, nici vorbă. Singura deosebire a fost că au venit însoțiți de mămici și tătici, de bunici ori de bone. Mai tăcuți și mai sfioși. Ei, așa-i la început.

În rest, nu am citit nicio emoție în ochii copiilor. Nici măcar atunci când preotul a spus o rugăciune și a oficiat o scurtă slujbă. Cei din anii terminali s-au ascuns în spatele bobocilor, rememorând zilele de vacanță petrecute departe de casă, dar și făcând planul pentru ziua de astăzi: „Bă, ce zici, mergem la o cafă sau un suc în centru?“ „Mergem, dar să chemăm și băieții!“. Ceremonia au fost scurte și la obiect. Bobocii au intrat la clas, ținându-se de mână, cei mari au urcat în mașini sau au pornit gălăgioși spre terasele din centru.

Sigur, și noi am fost ca și ei. Poate nu chiar așa dar, oricum, eram priviți ciudat de cei mai în vârstă pe care îi auzeam mereu spunând, cum o fac unii dintre noi azi: „Ăștia nu vor face nimic în viața lor. Uite la ei cum arată“. Din fericire, că așa e viața, s-au înșelat. Uite că nu am ajuns pe drumuri ori așa cum gândeau ei atunci. De aceea e bine să-i privim cu îngăduință și cu speranță. Sunt încă copii, așa cum am fost și noi cândva. Dacă acum nu sunt atât de exuberanți, atunci când? Dacă acum nu le dăm încredere în tot ce fac, mâine va fi prea târziu. Viva prima zi de școală!