Articol

În această noapte (9 spre 10 august), pe Platoul Cepelca, de pe dealul Corcana, deasupra municipiului Caransebeş, se încheie Gugulan Rock, un festival pentru iniţiaţii genului, într-un cadru natural ceva mai izolat de lume, un loc unde nu se rătăcesc ascultători de ocazie, ci se adună doar cei care ştiu drumul rockului. Noaptea trecută, după ce am ratat câteva intersecţii, am ajuns şi noi pe platoul cu iarbă, pietre şi rock, pe un întuneric ca smoala, orientându-ne după stele şi, mai ales, după başii care vibrau înfundat din munte.

Eram nepregătiţi, fiindcă nu se cade să mergi la un concert rock decât cu tricou negru, cu lanţuri grele la gât, cu brăţări ţintate la încheieturi, eventual cu banderolă neagră prin plete ori cu batic cu steagul Americii. Nu aveam de niciunele, nu tu plete, nu lănţişoare, nu batic, aveam tricouri pastelate, aşa că am fost priviţi de rockeri cam cum se uită schiorii la paltonarii care merg pe munte în pantofi şi blugi, sau cum se uită credincioşii la turiştii care intră în biserică în pantaloni scurţi şi maieu. Am suportat privirile ironice şi ne-am strecurat în mulţime, fără să reuşim să ne ascundem, dar înghesuiala ne-a fost de folos, fiindcă publicul din faţa scenei era preocupat să vibreze în ritmuri vikinge. Tocmai cânta „Bucovina”, o formaţie viking rock şi folk metal din Iaşi, foarte apreciată şi ovaţionată cu mâinile aruncate în sus, cu degetele imitând coarnele de pe coiful viking, ca să nu zicem imitând pe dracul. În acest timp, o trupă de jongleri cu focul din Timişoara (Pyraessence) făcea cercuri, spirale şi valuri de flăcări în ritmul muzicii. Un fachir arunca flăcări pe gură. Atmosfera era stranie, ezoterică, iar spectatorii erau transportaţi şi vrăjiţi de rock, toţi cunoscători, toţi siguri că se află unde trebuie şi cu cine trebuie.

Concertul a fost hard, ne-a plăcut, i-am aplaudat şi am strigat împreună cu spectatorii „Uuuu-uu!” şi Yeee-ee!” şi „Yeeeees!” şi „Bucovina – Bucovina – Bucovina!”. Am reţinut una din piesele tari ale trupei, o prelucrare folclorică numită „Cântă cucu-n Bucovina”, pe care noi o ştiam în varianta populară interpretată de Grigore Leşe.

După bărboşii-pletoşi de la „Bucovina”, care au promis că vin şi la anul, folosind formula „Ne întâlnim în viitor!” (interesant, iată, deci, călătoria în viitor este posibilă!), au urcat pe scenă alţi pletoşi, ceva mai tineri, foarte hotărâţi. A fost trupa „Invader” din Lupeni, aceştia cu un trash rock nordic (grohăit) nu chiar pe gustul nostru, dar destul de buni instrumentişti, au completat şi ei înălţimea munţilor cu sonorităţi grele de rock.

La Gugulan Rock a fost şi „Kempes”, o trupă tânără, înfiinţată de abia doi ani de cunoscutul solist Ovidiu Ioncu-Kempes, celebru de pe când era la trupa „Cargo”, au mai fost „Razna”, „Sonatic”, „Sens Unic”, „Indefiance”, Arachna”, „Poşta Mare” şi o trupă din Bulgaria – „Sevi”.  În general au fost trupe rock care susţin că merg pe un drum mai puţin comercial, dar vedetele au fost „Bucovina” şi „Kempes”. Asta e, nu-i uşor să găseşti trupe rock adevărate! Dar, în general, prin atitudine, prin gesturi, prin pasiune, deasupra de Caransebeş s-a creat o atmosferă de adevărat festival de rock. Iar cei care îl iau pe dracu drept simplu motiv artistic, ca oricare altul, se pot duce cu încredere la ediţiile viitoare Gugulan Rock.

Să mai spunem că la tarabe se găseau tricouri cu trupe rock celebre şi toată recuzita de lănţişoare, cruciuliţe, ţeste, brăţări care ţin de vestimentaţia şi podoabele rockerilor, precum şi câteva motociclete din acelea cu coarnele inoxidabile, mari ca de bivol african. În final, pentru că ne-a plăcut, repetăm expresia bucovinenilor: „Ne întâlnim în viitor!”.