Când am ajuns în Serbia, la Coştei, un sat locuit aproape în exclusivitate de români, cam 600 de locuitori, am fost întâmpinaţi cu supărare. Ion, unul din gospodarii satului, ne-a luat la întrebări de la coborârea din microbuz. „Ce suntem noi? Suntem ţigani sau ingleji? Noi, aici zicem că suntem români. Dar, când mergem în România, zice că suntem sârbi? Păi, cum vine asta?” Nu ştiam de unde vine supărarea lui Ion şi faptul acesta l-a supărat şi mai tare. „Cum nu ştii? ***n gură pe Ponta şi pe Iohannis, că ai lor nu or votat să putem primi şi noi cetăţenie română! Că şi pesediştii şi liberalii or votat contra! Ăştia nu dau doi bani pe noi!” Aşa am aflat că, recent, Senatul României a respins legea acordării cetăţeniei române pentru românii din Serbia, Ucraina, Transnistria. Românii din Banatul istoric, de pe teritoriul Serbiei, se supără şi atunci când spui că ei trăiesc în Banatul sârbesc. „Nu există Banat sârbesc. Banatu-i Banat şi gata!”, spun ei, lăsându-te în încurcătură, pentru că nu mai ştii cum să-i localizezi. În satul Coştei locuiesc numai vreo două familii mixte, de români şi sârbi, însă toată lumea vorbeşte româneşte, în dialect bănăţean. Aproape toţi sunt conectaţi la politică, atât la politica din Serbia, cât şi la cea din România şi din Europa. Printre românii din Coştei nu am întâlnit eurosceptici, findcă integrarea europeană i-ar aduce aproape de România, ţara la care ţin, ţara pe care o iubesc şi pe care o înjură din toată inima, în limba română, când îi dezamăgeşte. În Serbia sistemul este extrem de centralizat, ceea ce produce unele nemulţumiri. De exemplu, Coşteiul are un primar, ales prin vot democratic, are şi un Consiliu Local, însă primarul şi consilierii nu sunt plătiţi şi au funcţii mai mult simbolice. Pentru că bugetul se face de la centru. Dacă vor să-şi repare şcoala, fac o cerere către Comuna Vârşeţ (oraşul Vârşeţ) şi dacă li se aprobă primesc fonduri, dacă nu, nu. Românii din Coştei trăiesc din agricultură. Toţi au terenuri şi le cultivă cu cereale şi legume. Au animale. Au tractoare, utilaje agricole, au şi automobile cumpărate pe banii făcuţi din agricultură. În agricultură, sistemul centralizat funcţionează. Au rămas în funcţiune Cooperativele, care sunt în prezent centre de achiziţii finanţate de stat. Agricultorul din Coştei îşi duce recolta la Cooperativă şi primeşte banii. Oricât de mare ar fi recolta, Cooperativa o cumpără. Dar, agricultorul poate să facă ce vrea cu recolta lui, poate să o vândă la Cooperativă numai parţial sau poate să o păstreze pentru hrana animalelor. Animalele se vând pe piaţa liberă şi porcii au cea mai mare căutare. Creşti porci, îi poţi vinde oricând şi transforma în bani. Sunt şi multe vaci în Coştei. Laptele de vacă este şi el achiziţionat în sistem centralizat, dar nu e rentabil. „N-are valoare nici de doi bani”, spun coşteienii. Pentru că, deşi folosesc dinari şi euro, românii din Coştei păstrează în limbă expresia românească referitoare la un lucru fără valoare, „de doi bani”.
Când am ajuns în Serbia, la Coştei, un sat locuit aproape în exclusivitate de români, cam 600 de locuitori, am fost întâmpinaţi cu supărare. Ion, unul din gospodarii satului, ne-a luat la întrebări de la coborârea din microbuz. „Ce suntem noi? Suntem ţigani sau ingleji? Noi, aici zicem că suntem români. Dar, când mergem în România, zice că suntem sârbi? Păi, cum vine asta?” Nu ştiam de unde vine supărarea lui Ion şi faptul acesta l-a supărat şi mai tare. „Cum nu ştii? ***n gură pe Ponta şi pe Iohannis, că ai lor nu or votat să putem primi şi noi cetăţenie română! Că şi pesediştii şi liberalii or votat contra! Ăştia nu dau doi bani pe noi!” Aşa am aflat că, recent, Senatul României a respins legea acordării cetăţeniei române pentru românii din Serbia, Ucraina, Transnistria. Românii din Banatul istoric, de pe teritoriul Serbiei, se supără şi atunci când spui că ei trăiesc în Banatul sârbesc. „Nu există Banat sârbesc. Banatu-i Banat şi gata!”, spun ei, lăsându-te în încurcătură, pentru că nu mai ştii cum să-i localizezi. În satul Coştei locuiesc numai vreo două familii mixte, de români şi sârbi, însă toată lumea vorbeşte româneşte, în dialect bănăţean. Aproape toţi sunt conectaţi la politică, atât la politica din Serbia, cât şi la cea din România şi din Europa. Printre românii din Coştei nu am întâlnit eurosceptici, findcă integrarea europeană i-ar aduce aproape de România, ţara la care ţin, ţara pe care o iubesc şi pe care o înjură din toată inima, în limba română, când îi dezamăgeşte. În Serbia sistemul este extrem de centralizat, ceea ce produce unele nemulţumiri. De exemplu, Coşteiul are un primar, ales prin vot democratic, are şi un Consiliu Local, însă primarul şi consilierii nu sunt plătiţi şi au funcţii mai mult simbolice. Pentru că bugetul se face de la centru. Dacă vor să-şi repare şcoala, fac o cerere către Comuna Vârşeţ (oraşul Vârşeţ) şi dacă li se aprobă primesc fonduri, dacă nu, nu. Românii din Coştei trăiesc din agricultură. Toţi au terenuri şi le cultivă cu cereale şi legume. Au animale. Au tractoare, utilaje agricole, au şi automobile cumpărate pe banii făcuţi din agricultură. În agricultură, sistemul centralizat funcţionează. Au rămas în funcţiune Cooperativele, care sunt în prezent centre de achiziţii finanţate de stat. Agricultorul din Coştei îşi duce recolta la Cooperativă şi primeşte banii. Oricât de mare ar fi recolta, Cooperativa o cumpără. Dar, agricultorul poate să facă ce vrea cu recolta lui, poate să o vândă la Cooperativă numai parţial sau poate să o păstreze pentru hrana animalelor. Animalele se vând pe piaţa liberă şi porcii au cea mai mare căutare. Creşti porci, îi poţi vinde oricând şi transforma în bani. Sunt şi multe vaci în Coştei. Laptele de vacă este şi el achiziţionat în sistem centralizat, dar nu e rentabil. „N-are valoare nici de doi bani”, spun coşteienii. Pentru că, deşi folosesc dinari şi euro, românii din Coştei păstrează în limbă expresia românească referitoare la un lucru fără valoare, „de doi bani”.
RSS Feed