Menu

Articol

O persoană a ajuns la spital în urma unui accident de circulaţie produs la Domaşnea

Drumul Naţional 6 continuă să fie unul dintre tronsoanele unde se înregistrează cele mai multe evenimente nefericite din Caraş-Severin. În aceste momente pe raza localităţii Domaşnea se circulă dirijat după ce un accident de circulaţie a avut loc în această zonă în jurul orei 16.30.

Implicate în evenimentul rutier sunt un autoturism şi un TIR, şoferul maşinii fiind preluat de cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă în stare ce conştienţă, având răni uşoare.

Conform poliţiştilor este blocat sensul Caransebeş-Orşova. Pompierii din Băile Herculane au asigurat măsurile PSI, în urma accidentului nefiind persoane încarcerate.

Powered by Jasper Roberts - Blog