Menu

Articol

O Zi Naţională de... două zile la Caransebeş

Autor: 

În organizarea Episcopiei Caransebeşului, Primăriei municipiului şi a Casei de Cultură „George Suru”, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, la Caransebeş vor avea loc mai multe evenimente care vor marca 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri.

Astfel, vineri, 30 noiembrie, Ziua Sf. Ap. Andrei – Ocrotitorul României, la Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” va avea loc, cu începere de la ora 18, o seară memoriabilă de muzică clasică cu soprana Ianna Novac din Basarabia și Cvartetul „Passione”.

Sâmbătă, 1 Decembrie, la ora 11.15, în Piața Elie Miron Cristea, din fața Catedralei „Învierea Domnului” din municipiu, se va constitui Dispozitivul de onoare, după care va fi oficiat un Te Deum şi vor avea loc alocuţiuni ale oficialităţilor, parada Dispozitivului de onoare, depuneri de flori la Crucea Identității și Demnității Naționale, va fi oferită o masă tradiţională cu sarmale și vin fiert, programul încheindu-se cu spectacolul folcloric „Cântec, joc şi voie bună”, cu Ansamblul „Doina Banatului” și invitații săi – Robert Târnăveanu din Sibiu şi Norica Haţegan din Hunedoara.

De la ora 19, Sala de spectacole a Casei de Cultură va găzdui o seară culturală oferită de Compania de Teatru „CIVIC ART CvM” Bucureşti, cu spectacolul „Ziditori ai Marii Uniri”.

Intrarea liberă la toate acţiunile, iar organizatorii își rezervă dreptul de a aduce modificări programului propus.

Powered by Jasper Roberts - Blog