Articol

Un grup de oameni, care-şi spun lei*, s-a hotărât să facă ceva. În orice acţiune omenească există o doză de orgoliu, căci atunci când omul face ceva, vrea să influenţeze lumea, să o reconstruiască după chipul, asemănarea şi interesul său. Când faci ceva de bunăvoie, chiar dacă nu eşti sigur că vei primi o recompensă materială, chiar dacă s-ar putea să nu te admire nimeni, ai asigurată, cel puţin, mulţumirea şi stima personală. Iată unde se ascunde orgoliul! Când zaci nu eşti orgolios, doar când faci. Când leneveşti nu ai nevoie de admiraţia nimănui.

Deci, un grup de oameni şi-a asumat orgoliul de a face ceva. Cu umilinţă! Pentru că există şi orgoliul umiliţei de a face ceva fără să ceri, fără să aştepţi o recompensă. Orgoliul umilinţei de a servi, de a-i servi pe alţii care nu pot. De cele mai multe ori, cei care nu pot, nu pot pentru că nu au şansa de a putea. S-au născut într-un loc cu igrasie sau într-un loc prea uscat. Într-un loc prea rece. Într-un loc fără muzică. Într-un loc în care cuvintele sunt puţine şi seci. Aerul, apa, pământul, cuvintele, se pot combina într-un mod nefericit şi creează neputinţe. Neputinţe sufleteşi sau trupeşti. Alţii s-au născut în locuri fericite, dar au nimerit în intersecţii nefericite, unde au fost zdrobiţi. Au putut, dar, nu mai pot. Hai, să-i ajutăm, şi-au spus oamenii orgolioşi. Şi, pentru aceasta au chemat şi alţi oameni care pot face ori spun că pot face. Politicieni, artişti, sportivi. I-au chemat în Poiana Lupului, la Gărâna, să servească la cazanele cu gulaş vânătoresc şi fasole. Banii încasaţi se duc la copiii săraci. Foarte frumos! Şi cei chemaţi au venit. Au venit politicieni de toate culorile. Şi de-a stânga şi de-a dreapta! S-au adunat la cazane şi au servit cot la cot. S-au ajutat, şi-au trecut polonicul de la stânga la dreapta, au glumit unii cu alţii, şi-au zâmbit.

Până aici, doar am teoretizat, dar, nu vreau să rămân numei la teorie. Nu mai spun toată povestea acestei aventuri, ci, mă refer numai la ziua de ieri. De exemplu, la cazanul din Poiana Lupului, la Gărâna, au servit în beneficiul copiilor săraci, umăr lângă umăr, pesedistul Silviu Hurduzeu cu penelistul Adrian Dacica, pesedista, fostă peremistă, Silvia Chivari, cu sindicalistul Marian Apostol, psedistul, fost penelist, Valentin Boşneac, cu uneperistul, fost pepededeist, Valentin Blănariu!

Cine şi-ar fi închipuit că se pot amesteca haitele astfel şi, chiar, pot colabora, fără să-şi rânjească colţii a ameninţare. Pare o poveste despre o poiană în care leul se pupă în bot cu antilopa, lupul se bate pe burtă, prieteneşte, cu mielul. Sunt, însă, convins că nu este aşa! A fost doar un armistiţiu. A fost vorba despre orgoliul lupilor şi leilor de a dovedi că pot. Şi că nu se tem unii de alţii. Şi că îşi permit să-şi ia o pauză de la vânătoare. Cât orgoliu! Oricum, după orgoliul umilinţei, se va activa orgoliul războinic. Pentru că oamenii, leii şi lupii, nu sunt făcuţi pentru o pace dulce şi nesfârşită. De când au fost alungaţi din Grădina Raiului, au ieşit într-o arenă a confruntării. Vrem nu vrem, cine e în arenă luptă. Întotdeauna există cei care luptă şi există căprioare care sfârşesc în cazanul cu gulaş vânătoresc. Dar, ce frumoase sunt armistiţiile! Sunt de poveste!

*Lions Club Reşiţa Montană