Articol

Zilele trecute am reîntâlnit un om dintr-un mic orăşel bănăţean. Tipul activistului cu şapcă proletară, dinamic, repezit în vorbă şi patriot. Este trup şi suflet cu ţara, este indignat faţă de jaful avuţiei naţionale şi, în general, este revoltat în faţa tuturor nedreptăţilor. În multe cazuri îşi exprimă revolta făcând recurs la poeziile patriotice ale lui Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor, arătându-şi simpatia faţă de cei doi adevăraţi patrioţi.

Însă, acum, la reîntâlnire, n-am vorbit despre poezie, nici despre defrişarea ilegală a pădurilor, nici despre vânzătorii de ţară, ci despre fotbal. Şi am aflat cu surprindere că patriotul nostru a fost şi preşedinte al unui mic club de fotbal şi organizator de competiţii în anii sportului socialist. Iar patriotul a găsit de cuvinţă să-mi povetească, cu frenezie nestăpânită, cum trântea el meciurile cu factorii responsabili şi cu arbitri. Desigur, totul din patriotism local. Pentru că, mi-a explicat, fără aranjamente nici măcar nu puteai să te menţii, dar să mai şi promovezi. Aşa că, din patriotism, aranjamentele se făceau şi pe termen scurt, dar şi pe termen lung, în vederea momentului, undeva peste un an sau doi, când, conform înţelegerii venea şi rândul echipei tale la promovare.

Era foarte greu. Dar, a avut şi câteva reuşite. Uite, zicea patriotul, cum făceam; nu discutam personal cu arbitri. Am vorbit cu preşedintele asociaţiei, că uite, aşa şi pe dincolo, eu, în campionatul ăsta vreu să promovez. Am mers la Federaţie să aflu delegările de arbiti pe tot campionatul. Pe  vremea aia nu era internet şi toate prostiile astea, trebuia să mergi să rezolvi personal. Am muncit mult! I-am spus preşedintelui, uite, am banii ăştia pentru tot anul. Erau bani mulţi! Nu trebuie vorbit chiar cu toţi arbitri, numai cu cei de la meciurile mai grele. Eu îţi dau banii înaintea meciului, dar numai jumătate. Dacă iese cum trebuie, ne întâlnim cu arbiri, undeva, bineînţeles, nu la stadion, şi le dau lor cealaltă jumătate. Dacă, să zicem, echipa mea prinde o zi proastă, nu-ţi cer banii înapoi. Rămân banii pentru meciul următor. Ce să faci, fiecare voia să trăiască bine! Nu se îmbogăţea nime’, dar o maşină tot puteai să-ţi iei. Aşa am făcut! Problema era că erau şi mulţi ticăloşi. Nu se ţineau, dom’le de cuvânt. Dar, la cine să reclami?! La Dumnezeu?!

Din păcate, cu toate eforturile, echipa n-a promovat în acel campionat. A promovat, însă, peste vreun an, doi, nu mai ştie exact că au trecut mulţi ani de atunci. Era deja alt preşedinte la club. Nu-i dreptate, dom’le, pe lume! Prea mulţi ticăloşi în fotbal! Şi ştii ce? Venea lumea la fotbal, se umpleau tribunele. Se bucurau oamenii de fotbal. Nu ca acuma, când fotbalul a devenit o afacere!