Articol

Privind înapoi, pot spune că vernisajul expoziției mele din 24 martie a fost deturnat, neintenționat, de la un plan auster, dar edificator pentru începutul de an expozițional 2017, an căruia doream să îi închinăm toată activitatea noastră. Deturnarea a însemnat mutarea importanței pe persoana mea (nu eu mă expuneam, ci doar eram acolo), nu pe expoziție și pe sensul ei. După terminarea discursurilor celor doi vorbitori, adunând și minutele muzicale, trecuse un timp suficient de lung, încât să mai fi pornit o desfășurare de momente și de evenimente vechi.

Dar care era legătura cu anul 1967? Ce trebuia evidențiat?

În acel an, noi, mai mulți absolvenți ai Facultăților de Arte adunați prin oraș și județ, am hotărât să organizăm prima noastră expoziție colectivă. Ea rămâne importantă, nu pentru valoarea artistică a lucrărilor noastre, ci, pentru că, pentru unii, începea un drum de efort și de realizări, care a dus la Filiala UAP de astăzi.

Tot în 1967, am fost numit profesor la nou-înființata secție de Arte Plastice a Școlii de Muzică din Reșița. Peste ani, școala s-a transformat în liceu, iar de atunci și până astăzi sute de elevi au învățat despre marii artiști, despre desen, pictură și modelaj. (Am avut șansa să lucrez cu asemenea elevi până în 2006).

La fiecare exemplu, se însumează câte 50 de ani de activitate neîntreruptă.

În 1987, primăvara, mi-a venit ideea amenajării unui parc școlar pe spațiul Școlii de Artă, pe atunci, cred că se numea Școala Generală nr.12.

După asigurările „de sus” că terenul nu va suferi modificări imediate, am vorbit cu prietenul nostru, dl. Andrei Zahner, director tehnic la IACMMR și, după prezentarea ideii și dlui dir. gen. C. Lăzărescu, mi-a cerut proiectul parcului. De acum începe o serie de etape: variante de scheme compoziționale ale dispunerii aleilor și ale tuturor elementelor componente, varianta finală, nivelarea terenului, ridicarea topografică, trasarea pe teren a aleilor parcului, fixarea lor prin borduri, plasarea picioarelor băncilor și a suporturilor coșurilor de gunoi, umplerea cu ciment a spațiilor aleilor, umplerea cu pământ fertil a spațiilor pentru gazon, semănarea ierbii, montarea leațurilor de lemn pe bănci și vopsirea lor, amenajarea zonei centrale pentru sculptura cinetică ce trebuia să termine lucrarea. N-a mai fost cazul, pentru că o „entitate superioară”? a dispus încetarea imediată a activității.

Construcția, până în stadiul la care s-a oprit, a durat trei săptămâni. Au fost „părtași” oamenii întreprinderii, și nu numai, de la dir. gen., la muncitorii salahori. Ar trebui amintiți mai mulți însă acum, îmi amintesc doar câteva nume, persoane cu care am avut legătură directă: Ing. constructor, diriginte de șantier, dl. Paica, plecat prea curând dintre noi. Dl. Budimir, cel care s-a îngrijit de partea feroasă a ansamblului. Ing. proiectant de turbine, dl. Doboș Grigorie. Ar trebui amintiți toți cei care au transformat un teren mereu bulversat într-un parc școlar. (Am înșirat etapele, pentru a remarca volumul de lucrări și de materiale desfășurate, comparativ cu alte obiective, poate că la fel de neterminate însă întinse pe perioade de timp, comparativ, mai lungi.)

Poate că ar trebui amintiți și directorii Instituției noastre, sub ochii cărora, această construcție utilă activităților școlare, a fost mereu modificată și, în final, abandonată. Că n-au înțeles utilitatea inițială a parcului o dovedește chiar folosirea aleilor ca locuri de parcare pentru mașinile profesorilor.

Tot în 1987, în grup de trei: Cojocaru Iulian Vitalis, Comisarschi Petru și Galiș Petru, s-a realizat pictura murală (80 mp) de la Palatul Pionierilor care astăzi găzduiește și sediul Insp. Șc. Jud. C-Severin. Proiectul a fost conceput de Galiș, Eu am pictat personajele, minus unul, iar Cojocaru a pictat cerul...

Iată de ce spuneam că vernisajul a fost deturnat. Despre aceste patru momente/aniversări importante pentru Reșița, însumând 160 de ani, presupuse pe DRUMUL expoziției, trebuia să se vorbească, nu despre mine, autorul picturilor și al cărții, chiar dacă eu am fost și pe atunci, ca și acuma, parte activă la toate patru.

 prof. pensionar, artist plastic, Petru Comisarschi