Menu

Articol

PNDL trimite milioane de lei la Oraviţa

Ministerul Dezvoltarii Regionale a început în luna iulie implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale. Sumele mari alocate au clasat judeţul Caraş-Severin pe locul al doilea, vorbindu-se de aproape 900 de milioane de lei ce urmează să fie investiţi în următorii trei ani.

Oraviţa se numără printre oraşele cu proiecte importante, patru la număr, iar aici preşcolarii şi elevii sunt beneficiarii de drept ai celor peste şapte milioane de lei. În aceste sume vor intra amenajarea Liceului Tehnologic „Mihai Novac” şi dotarea Grădiniţei/Creşă din oraş.

În momentul de faţă administraţia locală face încă demersuri ca aceşti bani să ajungă cât mai repede în Oraviţa. Data limită de depunere a proiectelor a fost până în 30 octombrie, dar deocamdată nu au fost semnate contractele de finanţare. „Noi facem tot ce ţine de noi pentru ca proiectele să fie finalizate, iar lucrările să înceapă în timp util. Am făcut toate demersurile ca fiecare act cerut să fie trimis în termen pentru a nu depăşi datele limită”, ne-a declarat Ioan Ursu, primarul Oraviţei.

Pe masa ministerului se află și alte două proiecte de interes public pentru această zonă, situaţia acestora fiind similară cu proiectele destinate instituţiilor de învăţământ. Astfel, vor fi investiţi peste 750.000 de lei în drumurile comunale din satul Brădişorul de Jos şi peste opt milioane de lei în drumul din Ciclova Montană.

Powered by Jasper Roberts - Blog